Compania aeriană Universal Air va opera curse din Israel către România

Compania aeriană Universal Air, cu sediul în Malta, intenționează să opereze curse între Israel și România, precum și curse charter destinate pieței românești.

Pentru început, Universal Air va începe să opereze, din acest an, curse din Haifa (Israel) către România. Este pentru prima dată în istoria aviației când se vor opera curse aeriene din acest oraș către țara noastră.

Astfel, din sezonul de iarnă vor fi lansate în premieră cursele dinspre Suceava, Craiova și București (Aeroportul Băneasa) către Haifa, cu întoarcere de pe Aeroportul Internațional Ben Gurion din Tel Aviv.

Cursele vor fi operate cu avioane Bombardier DASH Q400, de 78 de locuri. Primele curse pe ruta București – Haifa vor fi operate de la jumătatea lunii septembrie.

În viitor, Universal Air intenționează să opereze pe piața curselor charter, împreună cu touroperatorii români și curse interne, între orașe din România. Pentru vara 2024 va opera curse dinspre Israel către litoralul românesc.

La ora actuală, Universal Air operează curse dinspre Haifa către Paphos și Larnaca (Cipru), Heraklion (Grecia – Creta) și curse charter către destinații din Turcia.

MONEY BUZZ ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

CITEȘTE ȘI: KLM, prima companie aeriana cu cont confirmat de WhatsApp Business

- Publicitate -

Creștere timidă a tursimului local în primul trimestru al anului 2025

Sectorul turistic național a înregistrat o creștere timidă de 1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași...

Primul restaurant asiatic WokFull din România se deschide la Suceava

Primul restaurant WokFull din România, un concept inovator de mâncare asiatică gătită integral la wok, promovat de chef Anca...