În România, investițiile în IT&C au înregistrat o creștere anuală de 8% între 2017-2021 ajungând la 3,5 miliarde euro. Cu toate acestea, bugetele alocate acestui sector sunt încă reduse în comparație cu Polonia (14 miliarde euro) sau Cehia (9 miliarde euro).
Comerțul online reprezintă aproximativ 66% din economia digitală a României, cu o creștere anuală de 17% între 2017 -2021, aproape dublându-și valoarea de la 5,2 miliarde euro la 9,8 miliarde euro.
Dezvoltarea la scară largă a acestui sector poate fi observată și din perspectiva IMM-urilor care vând online, procentul lor majorându-se de la 7% în 2017 la 17% în 2021.
Cheltuiala medie pe cap de locuitor pentru ecommerce și rata de penetrare a acestuia sunt printre cele mai mici din regiune
Un român cheltuia în medie anul trecut în jur de 506 de euro pentru achiziții online, în timp ce media Digital Challengers era de 673 de euro.
Dintre Digital Challengers, țările cu cele mai mari valori medii per capita pentru comerț electronic sunt Lituania (1.064 de euro în 2021), Slovenia (866 de euro) și Cehia (849 de euro).
În ceea ce privește rata de penetrare, în România segmentul digital reprezintă doar 14% din totalul pieței de retail (68,9 miliarde euro), restul fiind reprezentat de comerțul offline (59,1 miliarde euro).
Cu un procent de 14%, România are una dintre cele mai scăzute rate de penetrare a comerțului digital în total retail la nivel regional, media pentru Digital Challengers fiind de 16%.
Cele mai mari categorii de ecommerce în România sunt: produse pentru casă și electronice (39% din comerțul digital), servicii de transport (31%) și segmentul de fashion (14%).
În pandemie, categoria cu cea mai mare creștere a fost însă cea a produselor alimentare, valoarea acesteia majorându-se de la 123 milioane euro (2% din comerțul digital) în 2019 la 389 milioane euro în 2021 (4% din comerțul digital).