Colliers: Birourile vor fi vedeta pieţei de investiţii imobiliare în 2020

Anul 2020 se conturează a fi cel mai bun an pentru investițiile imobiliare din România din perioada post-criză, după un 2019 încheiat cu investiții totale de 644 de milioane de euro pe plan local.

Tranzacții de peste 600 de milioane de euro ar putea să se finalizeze anul acesta numai în segmentul de birouri, care va fi vedeta pieţei de investiţii imobiliare, susținute de randamente mai atractive decât în alte țări din regiune și o performanță macroeconomică bună, arată raportul anual lansat de compania internațională de real estate Colliers.

Cifra de 600 milioane euro se referă doar la investițiile aflate într-un stadiu avansat, astfel că ar putea fi chiar mai mare până la final de an. Cifra include și vânzarea portofoliului NEPI Rockcastle către AFI Europe pentru peste 300 milioane de euro, tranzacție semnată la finalul anului trecut, dar așteptată să se finalizeze în lunile următoare.

Cea mai mare tranzacție din 2019 aparține Dedeman

Piaţa de birouri a atras, anul trecut, peste 60% din volumul tranzacționat, Bucureşti şi Cluj-Napoca fiind cele mai dinamice oraşe. Cea mai mare tranzacție din 2019 a fost încheiată de către retailerul român de bricolaj Dedeman, care a cumpărat complexul de birouri The Office din Cluj-Napoca de la grupul de investiții NEPI Rockcastle și antreprenorul timișorean Ovidiu Șandor, la un preț estimat la 130 de milioane de euro.

Alte tranzacții de birouri relevante au fost achiziția cu 70 de milioane de euro a birourilor America House de către grupul financiar american Morgan Stanley și ADD Value Management, consiliate de Colliers, de la francezii de la AEW, respectiv achiziția celei de-a treia clădiri a Oregon Park de către Lion’s Head Investments de la Portland Trust, pentru o valoare estimată de 57 de milioane euro.

Alte două tranzacții importante au fost achiziția birourilor Liberty Technology Park din Cluj de către fondul White Star şi o universitate americană, consiliată de Colliers International, precum și tranzacția semnată de Corporate Finance House Group, investitor cu sediul central în Liban, care a cumpărat clădirea de birouri Day Tower din Bucureşti, dezvoltată de grecii de la Day Group.

24% din toate investițiile, în retail

Tranzacțiile din sectorul retail au reprezentat aproape 24% din volumul total de investiții din 2019.

Achiziția participației Prime Kapital într-un portofoliu de opt centre comerciale de către partenerul de joint venture MAS Real Estate, pentru 113 milioane euro, a fost cea mai mare tranzacție care a avut loc în România anul trecut pe acest sector.

O altă tranzacție importantă a fost încheiată de Indotek Group, care a cumpărat Promenada Târgu Mureș, valoarea tranzacției fiind estimată la 40 de milioane de euro.

Sectorul industrial, nivel modest

Sectorul industrial a avut o performanță mai modestă în 2019, reprezentând sub 10% din investițiile realizate. Cea mai relevantă tranzacție a fost achiziționarea parcului logistic A1 Bucharest Park de la km 13 al autostrăzii A1 de către CTP, cel mai mare proprietar de spații industriale, pentru aproximativ 40 de milioane de euro.

De altfel, piaţa locală a spaţiilor industriale şi logistice are randamentele cele mai ridicate din regiune, de până la 8,25%, față de 6,50% în Varșovia, 7% în Budapesta sau 5,25% în Praga.

Cum stă România în regiune

La nivelul Europei Centrale si de Est (CEE), piața locală a atras anul trecut aproape 7% din volumul total de investiții de circa 13,4 miliarde de euro.

Polonia s-a menţinut lider în regiune pe piaţa de investiţii, cu o pondere de circa 55% din total și un volum investițional de circa 7,4 miliarde de euro, urmată de Cehia (24%) și Ungaria (13%).

Cel mai activ sector a fost și în regiune tot cel de spații de birouri, cu o pondere de 51% din volumul total de investiții, urmat la o distanță destul de mare de cel de retail (23%), în vreme ce sectorul de spații industriale și logistice a avut o pondere de 13% din total.

- Publicitate -

Cererea de personal non-UE atinge cote record. Solicitări pentru 1.000 de angajați lunar

Conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii și ale Inspectoratului General pentru Imigrări, la finalul anului 2024, în România activau...

A fost inaugurată extensia Iulius Mall Suceava după o investiție de 40 milioane euro

Iulius Mall Suceava ajunge după extindere la 60.000 mp de retail, iar noua zonă comercială aduce, în premieră, cele...