CNADNR a inițiat licitația pentru construcția Pasajului Domnești – Prelungirea Ghencea

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a iniţiat procedura de licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului care are ca obiect: „Proiectare şi execuţie Pasaj Suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti – Domneşti”.

Valoarea estimată a contractului este de 185.322.034 lei fără TVA.

Contractul va avea o durată de implementare de 51 luni din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor.

Construirea „Pasajului Suprateran pe DJ 602 – Centura Bucureşti – Domneşti” are ca obiective: 

fluidizarea traficului pe Centura municipiului Bucureşti; 

îmbunătăţirea condiţiilor de transport; 

descongestionarea circulaţiei la intersecţia centurii rutiere şi a liniei CF de centură cu strada Prelungirea Ghencea şi drumul judeţean DJ 602; 

creşterea capacităţii de trafic;  siguranţa circulaţiei.

„Întrucât în zona intersecţiei sunt amplasate numeroase construcţii având multiple destinaţii: unitate militară, locuinţe, depozite, clădiri industriale, etc., realizarea obiectivului va facilita accesul agenţilor economici şi al populaţiei din cartierele din zonă, va fluidiza traficul pe Centura rutieră a Bucureştiului, degrevându-se astfel străzile din interiorul municipiului. Pasajul Domneşti va rezolva o problemă acută a zonei, determinând la final, un trafic civilizat” a declarat Narcis Ştefan Neaga, director general al CNADNR SA.

Pasajul va avea o lungime de 257,49 m.

Termenul limită de depunere al ofertelor: 30.04.2015, ora 10:00. Data deschiderii ofertelor: 30.04.2015, ora 12:00.

- Publicitate -

Moon Resorts, afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro în 2024

În 2024, Moon Resorts a realizat afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro și își propune ca până la...

Cea mai mare fabrică de BCA din Europa se află la Iernut, județul Mureș

DVI Production, deținătorul brandului FORTEM, producător de elemente liniare de zidărie, deschide în județul Mureș, la Iernut, o nouă...