MedLife a deschis, în urma unei investiţii de 1 milion euro, clinica de dermatologie estetică DermaLife.
Aceasta oferă servicii integrate pentru problemele pielii. „Ne propunem ca în cadrul noii clinici să oferim toată gama de servicii de dermatologie: de la investigaţii specifice bolilor de piele până la diagnostic şi tratament modern, servicii de dermatologie estetică, iar în perspectivă vom oferi şi chirurgie estetică”, a declarat, într-un comunicat de presă, medicul specialist dermatolog şi coordonatorul clinicii DermaLife, dr. Viviana Iordache.
Printre tratamentele şi procedurile asigurate de DermaLife se numără epilarea definitivă, tratamente pentru corecţia cicatricilor, inclusiv de acnee şi a vergeturilor prin programe laser şi radiofrecvenţă, dermatoscopii computerizate, tehnici pentru îndepărtarea leziunilor cutanate prin excizii chirurgicale, radiocauterizări sau tratamente laser, ameliorarea căderii părului şi tratamente laser pentru psoriasis, proceduri dermatocosmetice pentru toate tipurile de ten şi toate problemele pielii, implanturi cu acid hialuronic.
Totodată, DermaLife va fi printre primele centre din ţară care oferă monitorizare şi terapii complete pentru cancerele cutanate.
Programul începe cu diagnosticarea la nivelul nervilor pigmentari, monitorizarea acestora, aplicarea în caz de necesitate a tratamentului chirurgical, laser sau a altui tratament dermatologic, până la corecţia finală a unor eventuale cicatrici postoperatorii.