Circulaţia rutieră şi a tramvaiului 41 intră în normal pe Podul Grant

Primăria Capitalei a finalizat consolidarea şi reabilitarea Podului Grant, pe tronsonul Turda – Crângaşi. Din aprilie 2019, au fost închise treptat bretelele de urcare/coborâre, a fost restricţionat traficul rutier, iar pentru o perioadă a fost închisă totală circulaţia tramvaielor.

În acest timp au fost realizate lucrări de reparaţii ale elementelor din beton, frezarea straturilor de asfalt, s-a pus hidroizolaţie nouă, s-a demontat calea veche de rulare a tramvaiului, au fost achiziţionate şi montate traverse noi, s-a montat calea de rulare a tramvaiului, s-au aşternut mixturile asfaltice, s-au achiziţionat noi rosturi de dilataţie şi de asemenea s-au consolidat pilonii aferenţi pasajului. Parapetele metalic nou va fi montat ulterior deschiderii traficului, pe timpul nopţii, achiziţia fiind în derulare.

Lucrările de reabilitare şi consolidare a Podului Grant au fost realizate de Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje. Valoarea totală a contractului, pentru ambele tronsoane ale podului, se ridică la aproape 12 milioane de euro.

De sâmbătă, 15 februarie 2020, linia de tramvai 41 îşi reia circulaţia normală pe Podul Grant

Linia de tramvai 41 îşi va relua circulaţia normală, sâmbătă, 15 februarie 2020, peste Pasajul Grant.

Începând de vineri, 14.02.2020 – la ora 21:30, până sâmbătă, 15.02.2020 – la ora 05:00, vor fi demontate piesele de cale utilizate temporar pentru circulaţia alternativă a tramvaielor de pe ambele sensuri, pe acelaşi fir.

Aşadar, vineri seară, începând cu ora 21:30, tramvaiele liniei 41 nu vor mai circula, până la sfârşitul programului. Pentru preluarea călătorilor de pe acest traseu, de la ora 20:00 va funcţiona linia navetă de autobuze 641, între terminalele “Ghencea” şi “Piaţa Presei”, pe Bd. Ghencea, Str. Braşov, Str. Lujerului, Pasaj Lujerului, Şos. Virtuţii, Calea Crângaşi, Pasaj Grant, Str. Turda, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Bd. Mărăşti, Bd. Expoziţiei.

Pe sensul spre terminalul “Piaţa Presei”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:

  • pe Bd. Ghencea, în staţia “Tudor Vladimirescu”, comună cu cea a liniilor de autobuz 122, 126, 173, 185, 221, 222 şi 385;
  • pe Str. Braşov, în staţia comună cu cea a liniilor de autobuz 173 şi 221, precum şi în noile staţii “Oprire”, situate înainte de intersecţia cu Drumul Taberei – ramura de nord şi înainte de Bd. Timişoara;
  • pe Str. Virtuţii, în noua staţie “Oprire” amplasată după intersecţia cu Bd. Uverturii, apoi în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 178;
  • pe Şos. Crângaşi, în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 178;
  • pe Str. Turda, în noua staţie “Oprire”, amplasată după Pasajul Grant;
  • pe Bd. Mareşal Alexandru Averescu, în noua staţie “Oprire”, amplasată după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache;
  • pe Bd. Mărăşti, în noua staţie “Oprire”, amplasată după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 330;

în terminalul “Piaţa Presei Libere”, comun cu cel al liniei regionale R442.

Pe sensul spre terminalul “Ghencea”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:

  • pe Bd. Mărăşti, în cele două staţii nou înfiinţate “Oprire”, amplasate în zona Institutului Agronomic şi după intersecţia cu Str. Alexandru Constantinescu;
  • pe Str. Turda, în cele două staţii “Oprire”, amplasate după intersecţia cu Bd. Ion Mihalache şi înainte de Pasajul Grant;
  • pe Şos. Crângaşi şi Str. Virtuţii, în staţia comună cu cea a liniei de autobuz 178, precum şi în noua staţie “Oprire” amplasată înainte de Bd. Uverturii;
  • pe Str. Braşov, în staţia comună cu cea a liniilor de autobuz 105, 173 şi 221, precum şi în noua staţie “Oprire” situată după intersecţia cu Bd. Timişoara;
  • în terminalul “Ghencea”, comun cu cel al liniei regionale R425.
- Publicitate -

Brandul românesc 5 to go urcă pe locul 7 în topul european al cafenelelor

Brandul românesc 5 to go, care a depășit recent borna de 600 de locații deschise, urcă pe locul 7...

Mai bine de jumătate din angajații la stat au vârsta cuprinsă între 45 și 65 ani

În sectorul public, majoritatea persoanelor sunt de vârstă mai înaintată, 54% dintre persoanele din categoria de vârstă 46-55 ani...