Chiriile au fost cu 15% mai mari comparativ cu anul trecut, în luna septembrie

Prețurile solicitate au crescut, în medie, cu 2%, și de la o lună la alta

În luna septembrie a acestui an, prețurile solicitate pe platforma Storia.ro pentru chiriile din cele mai mari 10 orașe au înregistrat o creștere de 15% de la un an la altul.

Comparativ cu luna septembrie 2022, în septembrie 2023 prețurile medii pentru chirii în București au crescut cel mai mult (20%) la categoria apartamentelor cu trei camere, unde prețul mediu a ajuns la 680 de euro.

- Publicitate -Domeniile Ostrov

De asemenea, prețul mediu al apartamentelor cu două camere a fost de 511 euro în luna septembrie, cu 15% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.

Totodată, prețul mediu pentru închirierea garsonierelor din Capitală a crescut cu 12% comparativ cu luna septembrie 2022, ajungând la o valoare medie de 336 euro.

Cei care își doresc să locuiască cu chirie în sectorul 1 plătesc cu 65% mai mult decât cei din sectorul 4 al Bucureștiului (cel mai ieftin sector în luna septembrie).

Conform datelor, apartamentele din sectorul 1 au înregistrat cea mai mare creștere de preț comparativ cu anul trecut (+21%), urmate de apartamentele din sectorul 5 (+17%) și de cele din sectoarele 2 și 6 (+15%).

Chiriile medii pentru o garsonieră s-au încadrat între 300 de euro (în sectorul 5) și 400 de euro (sectorul 1), la apartamentele cu două camere s-au aflat între 430 de euro (sectorul 4) și 620 de euro (sectorul 1), iar apartamentele cu trei camere au avut prețuri medii de închiriere cuprinse între 500 de euro (sectorul 6) și 900 de euro (sectorul 1).

Cum au evoluat prețurile medii ale chiriilor în țară?

Cea mai mare creștere de la un an la altul, la categoria prețurilor medii de închiriere, s-a înregistrat în Constanța, unde apartamentele cu două camere au avut o creștere de 29%.

În categoria excepțiilor se încadrează orașele Timișoara și Cluj-Napoca, singurele în care prețurile au stagnat în luna septembrie a.c. comparativ cu august a.c., la toate categoriile de apartamente.

Cea mai mare creștere de la lună la lună (septembrie a.c. vs. august a.c.) s-a înregistrat în Oradea, la garsoniere (+11%) și în Constanța la apartamentele de două camere (+11%).

CITEȘTE ȘI: 11 noi chiriași în Colosseum Mall

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

Decembrie plin cu magazine noi pentru Sinsay. Polonezii se extind puternic

Retailerul polonez de fashion și articole pentru casă Sinsay, parte a grupului LPP, încheie anul cu opt unități noi...

EFECTUL PROPAGANDEI! Doar 43% dintre români cred că se trăiește mai bine ca înainte de aderarea la UE

Doar 43% din respondenții unui studiu realizat în urma unui plan de cercetare complex și inclus în Raportul Pareto...