Chiria în clădirile de birouri din București a scăzut, în ultimul an, cu 12-17%, ȋn funcție de zonă, arată o analiză Investpoint.
Piața spațiilor de birouri a fost una dintre cele mai afectate de pandemie, iar multe companii și-au mutat, parțial sau total, activitatea ȋn online, iar angajații au trecut ȋn telemuncă.
Astfel, chiriașii au renunțat la birouri sau au redus suprafața spațiilor.
Majoritatea clădirilor de birouri aveau, ȋn 2019, grade de neocupare de sub 5% în zona centrală, în Aviatorilor și în Floreasca, și 10-15% în Pipera și Piața Presei/Expoziției.
La nivelul lunii mai 2021,zonele centrale și Aviatorilor/Floreasca ajung la 15-20% grad de neocupare, iar Pipera și Expoziției au clădiri de birouri cu neocupare de 25-30%.
Mai mult, scăderea chiriilor a fost provocată de ieșirea parțială sau totală a chiriașilor din contractele semnate anterior lui 2020.
În prezent, cea mai mare rată de neocupare este la clădririle de birouri mai vechi de 2015, potrivit aceleiași analize Investpoint.
Stocul total de spații de birouri, în capitală, este de aproximativ 3 milioane de metri pătrați, iar în cursul anului 2021 vor fi livrați alți aproximativ 250.000 mp de birouri.
În perioada 2022-2023 sunt anunțate livrări pentru alți 450.000 mp de birouri.