CFR va investi 22,1 milioane lei pentru reparații în județele Sibiu și Harghita

CFR va investi 22,1 milioane lei pentru lucrări de reparaţii la trei poduri şi podeţe din județele Sibiu şi Harghita, respectiv reparaţii la platforma Gării Sibiu, prin înlocuirea aparatelor de cale şi prelungirea tunelului pietonal.

Vor fi reparate podul de la km 115+961 (inclusiv trecerea la nivel) şi podeţul de la km 129+710, ambele obiective aflate între staţiile Ghimeş – Siculeni.

Este inclus și podeţul CF situat la km 33+203, între staţiile Vinţu de Jos – Sibiu.

Valoarea totală estimată pentru lucrările de reparaţii la cele trei obiective se ridică la 7,8 milioane lei.

Altfel, a fost reluată și licitaţia pentru lucrări de reparaţii la platforma Gării Sibiu, cu înlocuirea aparatelor de cale (Cap Y) şi prelungirea tunelului pietonal până la linia 8.

Investiţie în aceste lucrări are o valoare de 14,33 milioane lei, cu termen limită de primire şi deschidere a ofertelor în data de 29 martie 2021.

- Publicitate -

Scădere puternică a tranzacțiilor imobiliare în București după primele patru luni din 2025

De la începutul anului 2025, au fost realizate 15.000 de tranzacții imobiliare, cu aproape 12% sub numărul tranzacțiilor realizate...

Afacerile Lidl în România s-au apropiat de pragul de 5 miliarde euro în 2024

Lidl a încheiat anul calendaristic 2024 cu o cifră de afaceri consolidată de peste 24,6 miliarde lei (4,89 miliarde...