Bosch se alătură inițiativei Prefecturii Cluj prin găzduirea unui centru de vaccinare în cadrul fabricii din Cluj, începând cu 26 aprilie.
Centrul va asigura accesul la imunizare pentru toți angajații Bosch din regiune, precum și pentru toți angajații furnizorilor externi ai companiei.
De asemenea, noul centru de vaccinare va fi disponibil și pentru alte două companii amplasate în parcul industrial Tetarom III.
În plus, fiecare angajat poate înregistra pentru vaccinare un membru al familiei sau o persoană cu care locuiește.
Centrul este gestionat și coordonat de către Ministerul Apărării Naționale și de Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.
Persoanele cărora li se va administra vaccinul vor fi înregistrate oficial în Registrul Electronic Național de Vaccinări.