Suplimentele alimentare sunt produse farmaceutice disponibile sub formă de capsule, comprimate sau soluții și care se eliberează fără prescripție medicală. Deși, ca aspect, pot fi confundate cu medicamentele, este vorba despre două produse total diferite. Astfel, în timp ce medicamentele sunt folosite în tratamentul unor afecțiuni, rolul suplimentelor alimentare este acela de a completa necesarul de vitamine și minerale, care nu poate fi acoperit prin dietă. Totodată, în timp ce medicamentele se administrează doar în cazul persoanelor cu diferite afecțiuni, suplimentele pot fi luate și de persoanele sănătoase, însă, în ambele situații, este recomandat să ceri și sfatul unui medic, înainte de a lua un anumit produs.
În funcție de aportul de substanțe aduse în organism, suplimentele alimentare au o serie de beneficii pe care ți le prezentăm, în cele ce urmează.
Întăresc imunitatea
În contextul pandemiei prin care trecem, imunitatea a devenit un factor pe care tot mai mulți pun accent, în ultima vreme. Dacă ai un sistem imunitar slăbit sau dacă simți că ai „luat o răceală“, suplimentele alimentare pe bază de vitamine și minerale te vor ajuta să te pui mai repede pe picioare și să fii protejat de boli.
Te ajută să slăbești
Dacă simți că ai luat câteva kilograme în plus și vrei să scapi de ele, suplimentele alimentare te pot ajuta să revii la silueta perfectă. Unele suplimente ajută organismul să ardă mai eficient grăsimile, dar, asta nu înseamnă că poți să le iei și, apoi, să aștepți pe canapea să slăbești. Astfel de suplimente sunt eficiente doar în contextul unui stil de viață mai activ, astfel că mișcarea trebuie să facă parte din rutina ta zilnică, împreună cu o alimentație bazată, în special, pe fructe, legume și carne slabă.
Întăresc articulațiile
Și dacă am amintit viața activă, trebuie să precizăm că activitățile fizice solicită ligamentele și articulațiile, care se slăbesc în timp și, astfel, pot apărea probleme. Evita o astfel de situație folosind suplimente benefice pentru sistemul articular și osos. Acestea asigură aportul necesar de substanțe necesare pentru întărirea ligamentelor, cartilajelor și articulațiilor, care devin, astfel, mai puternice și mai rezistente la efort. Astfel, scapi de dureri și inflamații, fiind, totodată, expus unui risc mai scăzut de accidentări.
Mențin prospețimea pielii
Suplimentele alimentare sunt de ajutor, atunci când ai pielea uscată sau când ai ajuns la o vârstă la care te aștepți să-ți apară primele riduri. Cu ajutorul suplimentelor alimentare pe bază de colagen, Omega 3 și alte substanțe cu efect hrănitor și hidratant, pielea va deveni mai elastică, mai netedă și mai flexibilă, menținându-și aspectul tânăr timp îndelungat.
Te ajută să ai un somn liniștit
Dacă ai insomnii sau somnul îți este agitat, tot suplimentele alimentare te pot ajuta să scapi de această problemă. Acestea te ajută să adormi mai ușor, cresc durata somnului și îl îmbunătățesc, astfel că, dimineața te vei trezi odihnit și plin de energie. Unul dintre principalii factori care produc insomnii este stresul, iar aceste suplimente au și un efect calmant, ajutându-te să te relaxezi, înainte de a merge la culcare.
Poți găsi toate aceste beneficii în produsele Secom, care răspund oricăror nevoi pentru un stil de viață sănătos. Trebuie să reții, însă, că suplimentele se administrează doar pentru a completa un deficit de vitamine și minerale, atunci când aceste substanțe nu sunt asigurate prin alimentație. Prin urmare, dacă nu ai astfel de carențe, nu este nevoie de suplimente alimentare, și, de aceea, este nevoie să ceri sfatul unui medic, înainte de a lua o hotărâre în acest sens.
De asemenea, mai e de notat faptul că suplimentele nu trebuie să înlocuiască o alimentație sănătoasă, rolul lor fiind doar acela de a veni în completarea unei diete corespunzătoare.