Parcul fotovoltaic se va desfășura pe o suprafață de peste 1.000 de hectare, în localitățile Grăniceri și Pilu din județul Arad. Investiția estimată se ridică la peste 800 milioane de euro.
Parcul va fi compus din aproximativ 1,7 milioane de panouri fotovoltaice de tip monocristalin-bifacial. Acesta va avea capacitatea de a furniza energie electrică pentru 300.000 de gospodării din România.
Parcul fotovoltaic din județul Arad este un proiect foarte mare, de 1057,5 MW. Următorul parc solar, ca putere este Parcul solar Escatrón-Chiprana-Samper din Aragon, Spania, cu o putere de 850 MW.
Demersurile pentru parcul fotovoltaic au pornit de câțiva ani deja, astfel că primii pași au fost obținerea avizelor necesare, apoi achiziția terenurilor de către firma proiectantă.
Din cele 1.064 de hectare, 928 se află în Grăniceri și 136 în localitatea Pilu. În acest moment, parcul fotovoltaic a primit autorizația de construire, pentru care a fost depusă documentația de către Pro Arhitectura.
La nivel național, Brașov ar putea deveni primul oraș independent din punct de vedere al energiei electrice în curând, grație parcurilor fotovoltaice mari, de 15 și respectiv 17 MW, aflate în regiune.