CEC Bank contractează 50 milioane de euro pentru finanțarea companiilor

CEC Bank a încheiat un nou acord de finanțare, în valoare de 50 milioane de euro, cu Banca Europeană de Investiții (BEI), prin schemele de finanțare dedicate pentru economiile afectate de COVID-19.

Sumele pot fi puse deja la dispoziția clienților băncii.

Acesta este un nou tip de finanțare dezvoltat de BEI în contextul pandemiei, pentru a sprijini revenirea sectorului IMM, iar CEC Bank este prima bancă din România care a accesat finanțările dezvoltate de BEI ca răspuns la COVID-19.

Colaborarea dintre CEC Bank și BEI a început în 2013, iar acesta este cel de-al treilea acord de finanțare semnat de cele două parți.

Precedentele acorduri au fost semnate în 2013, respectiv 2014 și au avut o valoare cumulată de 145 milioane euro.

Prin sursele atrase de la BEI până în prezent, CEC Bank a oferit finanțări în valoare de circa 1 miliard de lei, pentru peste 1.500 de companii, iar prin noul acord de finanțare CEC Bank poate oferi credite pe termen mediu (până la 5 ani), cu un nivel al dobânzii redus cu minimum 0,25% față de dobânda standard.

- Publicitate -

Sibiu și Brașov, cele mai apreciate orașe din România. Tulcea, Călărași, Ploiești sunt la polul opus

Sibiu, Brașov și Arad sunt cel mai bine clasate orașe din România, din punctul de vedere al standardelor de...

1 din 2 români au probleme cu acoperirea cheltuielilor de bază

Pentru 1 din 2 români cheltuielile de bază sunt principala preocupare când vine vorba de situația personală, conform studiului...