O croazieră de 138 de nopți pe vasul Costa Deliziosa, o navă pe care se pot relaxa peste 2.600 de pasageri, costă de la 36.000 de euro de persoană cu toate mesele incluse, acces la 5 restaurante, 12 lounge-uri și baruri, 3 piscine, 4 jacuzzi-uri, spa, terenuri de sport, sala de fitness, cazinou, zonă de shopping, un teatru și un program de divertisment zilnic.
Croaziera are loc între 25 noiembrie 2026 și 12 aprilie 2027, cu plecare și sosire în Savona, Italia. Itinerariul include opriri mai multe zile în locuri emblematice de pe glob, printre care New York, Miami, Bahamas, San Francisco, San Diego și Los Angeles, unde turiștii vor petrece Revelionul.
În 2027, vasul își continuă traseul către Hawaii, Australia, Noua Caledonie, Tokyo (cu posibilitatea de a vizita, cu o excursie de 5 zile, Kyoto, Nagasaki, Hakone și Muntele Fuji), Hong Kong, Vietnam, Singapore, Maldive, Africa de Sud și revine în Italia.

O altă opțiune este croaziera de 100 de zile cu îmbarcare în San Francisco, care include destinații din Oceania, Asia și Africa continuând itinerarul până la sfârșitul croazierei în Savona, între 3 ianuarie 2027 și 12 aprilie 2027. Prețurile variază între aproximativ 26.000 euro/persoană și 36.578 euro/persoană, în funcție de cabina aleasă.
Rezervările pentru World Cruise 2027 la bordul Costa Deliziosa sunt disponibile în toate agențiile de turism din țară. Compania mizează tot mai mult pe piața din România, unde există un potențial crescut pentru vânzarea de călătorii de lux.
Costa Cruises, parte a grupului global Carnival Corporation, este una dintre cele mai mari companii de croazieră din lume, având o flotă de 9 nave moderne și peste 200 de destinații la nivel global, printre care Marea Mediterană, Marea Baltică, Fiordurile Norvegiei, Caraibe, Emiratele Arabe Unite, Asia de Sud-Est.