Ce concesii au făcut cei care s-au angajat în ultimele șase luni

Spre deosebire de anii trecuți, când angajatorii erau cei nevoiți să facă o serie de compromisuri pentru a atrage cât mai mulți candidați relevanți, acum cei care își caută un loc de muncă sunt puși în fața unor concesii pe care, până nu demult, nici măcar nu le-ar fi luat în calcul.

Astfel, cel mai recent studiu derulat de eJobs, în rândul candidaților care au încercat să se angajeze din martie și până acum, arată că principalul compromis pe care l-au făcut cei care și-au schimbat jobul a fost să accepte o ofertă salarială mai mică decât ar fi acceptat în mod normal.

34% dintre respondenți spun că s-au angajat pe o poziție sub nivelul lor de experiență și pregătire, în timp ce aproape un sfert au declarat că nu au fost dispuși să facă niciun compromis, chiar dacă asta înseamnă că va dura mai mult până când se vor angaja.

Dintre aceștia, cei mai mulți fac parte din categoriile de vârstă 18-24 de ani și 45+.

Pentru cei care nu au reușit să se angajeze anul acesta, cel mai greu a fost faptul că, după aplicare, compania angajatoare nu le-a oferit niciun feedback.

Faptul că nu au găsit suficiente joburi potrivite profilului lor sau în orașul în care locuiesc, numărul prea mic de joburi part-time sau remote sunt alte obstacole de care s-au lovit candidații anul acesta.

Chiar și cei care nu au renunțat la așteptările pe care le aveau și au decis să amâne angajarea până când va apărea jobul potrivit sunt conștienți că vor trebui, la rândul lor, să facă o serie de concesii în perioada imediat următoare, dacă nu vor reuși să se angajeze.

Cei mai mulți (44%) spun că, dacă nu vor avea de ales, cel mai probabil, vor accepta un job sub nivelul lor de experiență și pregătire, în timp ce 43% declară că se vor angaja pe un salariu mai mic decât aveau anterior.

Mutarea în alt oraș, în altă țară, un job part time sau reconversia profesională sunt alte schimbări pe care candidații le iau în calcul în cazul în care nu se vor angaja nici în următoarele 2-3 luni.

În ceea ce privește schimbările pozitive pe care le-a adus totuși această perioadă, 21% menționează că, deși si-au pierdut vechiul loc de muncă, au reușit să-și găsească un job care le place mai mult, 12% spun că au făcut cursuri de reconversie profesională și acum au mai multe opțiuni de angajare, 8% au prins curajul necesar pentru a-și deschide propria afacere și tot la fel de mulți au decis să plece în afara țării.

Cu toate acestea, mai mult de jumătate dintre respondenți spun că ultima jumătate de an nu a adus nicio schimbare pozitivă în viața lor.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Wizz Air mai aduce două aeronave Airbus A321neo la București și își deschide bază la Aeroportul Băneasa

Operatorul aerian Wizz Air mai aduce două aeronave Airbus A321neo de ultimă generație la București și deschide a doua...

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...