Zona din spatele centrelor comerciale Metro Militari și Militari Shopping a cunoscut o dezvoltare imobiliară bogată în ultimii ani.
Totul a început prin construcția cartierului Militari Residence, urmat de primul bloc Style Residence, pentru ca, în acest moment, numeroși dezvoltatori să ridice cartiere, sau blocuri noi, în arealul cuprins între străzile Rezervelor, Tineretului și Orhideelor / Salcâmilor.
Infrastructura
Chiar dacă beneficiază de apropierea Bulevardului Iuliu Maniu, infrastructura este principalul punct nevralgic al zonei.
Strada Osiei, cea care face legătura cu Iuliu Maniu este într-o stare deplorabilă, plină de gropi, iar ultima reparație efectuată în luna martie, prin turnarea unui strat de asfalt pe o porțiune de la intrarea în cartier, nu a rezolvat nici pe departe problema.
O situație mai bună este în zona străzii Rezervelor, continuarea Drumului Osiei, aflata în administrarea Primăriei Chiajna. Chiar dacă strada este permanent spartă pentru a racorda construcții noi, aceasta se prezintă în condiții mai bune decât Drumul Osiei.
Administrația locală este mai responsabilă și construiește trotuare atât de-a lungul străzii Rezervelor, cât și de-a lungul străzii Tineretului. Conform unor muncitori prezenți pe șantier, cele două străzi ar urma să fie utilizate de autobuzele RATB, prin prelungirea traseelor deja existente la intrarea în cartier.
Transportul în comun este un punct forte al zonei, aici se află capătul de linie pentru autobuzele RATB 138 și 178. Zona este deservită și de transportatori privați, prin linia de microbuz 611, care circulă prin întregul cartier, până la Lujerului, dar și de unii dezvoltatori care pun la dispoziția locatarilor trasport gratuit cu microbuzul (ex. Avangarde Rezidential)
Traficul în zonă este aglomerat, fiind prezente ambuteiaje dimineața și seara, în special la intrarea în Militari Residence și la intersecția cu Bd. Iuliu Maniu.
Accesul la utilitățile publice este foarte facil, prin prezența în zona Militari Residence a numeroase magazine, cofetării, restaurante, farmacii, cabinete medicale și apropierea de centrul comercial Auchan Militari. De asemenea, în zonă sunt numeroase grădinițe private, dar și o școală primară privată, Kids Club Militari.
Mai mult, accesul către centrul comercial Militari Shopping și Auchan se face direct prin strada Tineretului și printr-un drum de acces în curte, pentru pietoni. Dacă mergeți cu mașina trebuie să ocoliție pe strada Osiei.
Blocuri noi
Intrarea în zonă se face prin cartierul Militari Residence, cel mai mare cartier de blocuri noi din România, care s-a extins cu încă nouă unități, între strada Rezervelor și strada Tineretului. Detalii despre Militari Residence și prețuri găsiți în fișa dedicată proiectului, sau pe site-ul dezvoltatorului.
Chiar în spatele Auchan, în stânga Drumului Osiei, pe strada Tineretului, nr. 2, se află două blocuri noi din cadrul proiectului Style Residence 2. Detalii despre Style Residence 2, găsiți aici.
Transparent Residence – este un complex situat pe strada Rezervelor, nr 68A, între blocurile Militari Residence, lângă Aqua Garden. Detalii despre Transparent Residence, găsiți aici.
În arealul cuprins între străzile Rezervelor – Tineretului și Orhideelor, se află în diverse stadii de execuție, mai multe cartiere rezidențiale:
Sun Project – pe strada Rezervelor – au un imobil construit în apropierea intersecției cu strada Apeductului și un alt imobil în construcție în apropiere de Cartierul Turcesc. Detalii despre Sun Project, găsiți aici.
Avangarde Rezidențial – pe strada Salcâmilor, în apropiere de intersecția cu strada Apeductului. Detalii despre Avangarde Rezidențial Militari și prețuri găsiți în fișa dedicată proiectului, sau pe site-ul dezvoltatorului.
Tineretului Residence – pe strada cu același nume, vis-a-vis de blocurile din Militari Residence. Detalii despre Tineretului Residence, găsiți aici.
Royal Residence – se află în construcție pe strada Tineretului, vis-a-vis de cele nouă blocuri noi din Militari Residence, Proiectul a fost demarat de curând, sunt finalizate trei blocuri. În total vor fi construite 11 clădiri, din care zece numai de apartamente și una, cea de-a 11-a, va avea dublă funcțiune și comercială și de locuințe. Complexul va avea și un parc cu loc de joacă pentru copii, în suprafață de 700mp. Detalii despre Royal Residence găsiți aici.
Cartierul Orhideelor – se află pe strada Orhideelor, nr. 30, fiind deja finalizate câteva imobile. Detalii despre Cartierul Orhideelor, găsiți aici.
Residence Orhideelor 2 – se află pe strada Orhideelor, nr. 28. Detalii despre Residence Orhideelor 2, găsiți aici.
Avangarde City – este un proiect nou, de vile înșiruite. Proiectul se va construi în mai multe faze, între strada Orhideelor și ansamblul de blocuri al aceluiași dezvoltator, Avangarde Rezidențial Militari. Detalii despre Avangarde City, găsiți aici.
Harta
ProprietariDirect.ro a schițat o hartă aproximativă pentru a vă ajuta să vă orientați în noua zonă rezidențială Metro Militari – Chiajna. pentru detalii accesați și galeria foto realizată de noi.
Galerie foto
Mare grija ca unele imobile se alimenteaza cu apa de la put, iar dezvoltatorii nu sunt autorizati, practic sunteti la mana lor cu apa si de aici si contract de administrare. Mai mult decat atat mare atentie cu parcarea/ regimul juridic al drumurilor de acces, cazurile cu probleme sunt din ce in ce mai multe, iar ei sunt mana in mana cu Primaria, pe alocuri si unele ilegalitati.
Nu stiu cine le-a aprobat astora sa faca blocuri fara acces la drum, fara canalizare si fara apa curenta. Uite un exemplu.
https://www.facebook.com/starresidencechiajna/