Retailerul polonez de încălțăminte CCC a deschis două magazine noi în Plaza Romania și București Mall, ajungând la 29 de unități în România.
Magazinul din Plaza Romania (etajul 1) are o suprafață de 425 de metri pătrați, iar cel din București Mall are o suprafață de 400 de metri pătrați.
CCC este liderul pieței de încălțăminte din Polonia, iar în ultimii ani s-a extins agresiv în regiune, având 405 magazine în Polonia, 25 în Germania, 77 în Cehia, 30 în Slovacia, 17 în Austria, 5 în Slovenia, 7 în Croația, 56 în Ungaria, 4 în Ucraina, 3 în Turcia, 5 în Rusia, 6 în Lituania și două în Kazahstan.
În noiembrie retailerul a înființaț o filială locală și în Bulgaria, la Sofia.
În București polonezii au nouă unități, în majoritatea centrelor comerciale importante din oraș.