Cat mai sunt dispusi cumparatorii sa plateasca pe un apartament

.

Dacă în 2008, înainte de începerea crizei, în decizia de achiziție a unei locuinte, prețul avea o pondere de 10%, astăzi vorbim de o creștere semnificativă, la 27%.

In 2008, 45% dintre bucureșteni considerau zona ca element principal, în timp ce astăzi procentul a scăzut până la 33%.

“Bucureștenii se uită în general spre apartamente situate în zonele bune ale Capitalei. 48% dintre vizitatori și-au manifestat interesul spre cartierele centrale și ultracentrale, procent în scadere cu 17% față de anul 2008. Se uită la astfel de apartamente, dar atenție, asta nu înseamnă însă că își permit să cumpere în aceste zone. Spun acest lucru deoarece o analiză a bugetelor disponibile arată că 58% dintre bucureșteni vor apartamente care nu depășesc 60.000 euro.” spune Răzvan Muntean, director general IMOPEDIA.ro.

Unde gasim cele mai multe apartamente pentru Prima Casă?

Bucurestenii interesați de achiziția unei locuințe prin programul Prima Casă vor găsi cele mai multe oferte în cartiere precum Rahova, Giurgiului, Viilor, Piaţa Sudului sau Gara de Nord.

În aceste zone cele mai multe apartamente scoase la vânzare au prețuri cuprinse între 40.000 şi 60.000 euro.

Un sfert dintre vizitatorii site-lui IMOPEDIA.ro în căutare de apartamente în București s-au uitat la proprietăți ce variază între 60.000 şi 80.000 euro.

Zonele în care se găsesc în general astfel de proprietăți sunt Apărătorii Patriei, Tineretului, Ghencea, Drumul Taberei şi Sebastian.

Imobilele situate în zonele Panduri, Naţiunile Unite, Văcăreşti, Titulescu şi Muncii, atrag doar 9% din interesul utilizatorilor portalului IMOPEDIA.ro, având preţuri cuprinse între 80.000 şi 120.000 de euro. În această plajă de prețuri intră în general, apartamente cu suprafețe mari, care au locuri de parcare sau sunt mai noi.

Locuințe de peste 120.000 euro găsim în zona de Nord, Piața Unirii, Aviatorilor, Primăverii şi Dorobanţi. Prețul ridicat face ca aceste proprietăți să nu intre prea des în căutările vizitatorilor site-ului IMOPEDIA.ro.

Apartamentele cu două și trei camera, cele mai cerute proprietăți Referitor la numărul de camere, statisticile IMOPEDIA.ro arată că locuinţele cu două şi trei camere sunt cele mai căutate. 41% dintre căutările online de apartamente se îndreaptă spre locuinţele cu două camere, în timp ce 37% dintre bucureșteni se uită spre locuințele cu trei camere.

Garsonierele şi apartamentele cu patru camere au fost solicitate de 10%, respective 11% dintre utilizatorii portalului imobiliar. Doar un procent dintre aceştia au fost interesaţi de locuinţele cu mai mult de patru camere.

„În perioada analizată de noi, respectiv ultimele trei luni, cele mai atractive locuințe au fost cele cu prețuri cuprinse între 40.000 şi 60.000 euro, 31% dintre vizitatori manifestandu-și interesul pentru astfel de apartamente. Alţi 27% au ales imobile cu preţuri cuprinse între 20.000 şi 40.000 euro, urmaţi la o diferenţă de doar două procente de cei care au ales apartamentele cu preţuri ce variază între 60.000 şi 80.000 euro. Doar 9% dintre căutări s-au concentrat pe costuri între 80.000 şi 120.000 euro, imobilele cu preţ mai mare de 120.000 de euro fiind dorite de numai 8 procente dintre bucureșteni” susține Răzvan Muntean, director general IMOPEDIA.ro.

Interesul pentru suprafaţa apartamentului are variaţii moderate, căci 35% dintre internauţi caută imobile cu suprafaţa cuprinsă între 60 şi 80 mp, în timp ce 33% dintre căutări sunt concentrate pe locuinţe cu suprafaţă între 30 şi 60 mp.

Apropiat valoric se situează şi procentul căutărilor de apartamente mai mari de 120 mp, stabilit la 26%.

- Publicitate -

Cât de pline sunt mijloacele de transport în comun din București? Poți vedea pe Google Maps

De astăzi, călătorii pot vedea în timp real, în aplicaţia Google Maps, gradul de încărcare al mijloacelor de transport...

Continental Tires Timișoara închiriază un depozit pentru stocarea anvelopelor

VGP anunță finalizarea celei de-a 8-a clădiri din VGP Park Timișoara odată cu livrarea depozitului către Continental Tires Timișoara,...