Preţurile solicitate pentru locuinţe sunt mai mici decât anul precedent cu 14%. În noiembrie preţurile caselor s-au ieftinit cu încă 2 procente. Dar nu uitaţi că acest preţ mai poate fi negociat cu proprietarii cu un procent situat între 10-20%.
În ultimii doi ani piaţa rezidenţială a fost caracterizată doar de scăderi. În 2009 au avut loc reduceri mai importante, în 2010 am asistat la ajustări atenuate de efectul Prima Casă, dar per ansamblu tendinţa acestui sector este în continuare de scădere. Pentru dezvoltatori, investitori şi alţi jucători din piaţă acest lucru este unul dramatic, dar pentru utilizatorii finali este o şansă de a achiziţiona la un preţ mai bun.
În momentul de faţă preţurile locuinţelor la nivelul întregii ţări s-au ajustat faţă de anul trecut cu un procent de 14%, potrivit indicelui imobiliar realizat de portalul imobiliare.ro. Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.218 euro/mp, la nivelul întregii ţări. Valoarea locuinţelor a scăzut cu încă 2 procente în noiembrie, astfel înregistrând noi minime.
După o scădere de 3% în luna octombrie, preţurile apartamentelor din marile oraşe din România au continuat să se ieftinească cu alte două procente şi în noiembrie, un nou prag minim fiind atins pe segmentul apartamentelor la nivel naţional. Valoarea Indicelui naţional imobiliare.ro pentru luna noiembrie a ajuns la valoarea de 1.049 euro/mp util, cu 21 euro/mp mai puţin decât în luna precedentă.
La fel ca şi în lunile anterioare, preţurile au continuat să scadă, fiind atinse noi praguri minime la majoritatea categoriilor de apartamente din oraşele analizate. „Anul a început într-o notă optimistă, cei mai mulţi jucători din piaţă au estimat chiar o stabilizare a preţurilor. Însă primele 11 luni ale acestui an au adus scăderi semnificative, scenariu la care ne aşteptăm şi în primele luni ale anului viitor“, a declarat Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.
În Bucureşti preţul a ajuns la 1.164 euro/mp
Indicele imobiliare.ro pentru Bucureşti indică în luna noiembrie o valoare medie de 1.164 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi din Capitală, în scădere cu 1%, faţă de luna precedentă, fiind atins un nou prag minim de la începutul crizei imobiliare până în prezent. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, preţurile solicitate în prezent sunt în medie cu 11,8% mai mici.
Tendinţa de scădere a fost resimţită în special la nivelul apartamentelor vechi din Capitală, al căror preţ a scăzut cu 1,9%. Apartamentele noi, însă, au înregistrat o scădere de 0,4%. Preţul mediu cerut pentru apartamentele noi din Bucureşti a ajuns în luna noiembrie la 1.329 euro/mp de suprafaţă utilă, în scădere cu 0,4% faţă de luna octombrie, când valoarea medie a unui metru pătrat util era de 1.334 euro.
În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi este cu 12,7% mai mic. Cea mai dinamică evoluţie au avut-o apartamentele noi cu o cameră, care s-au ieftinit cu 3,2% în ultimele 30 de zile.
Preţul apartamentelor noi cu două camere a înregistrat o creştere de 0,8% în ultima lună, iar preţul apartamentelor cu trei camere a înregistrat o scădere de 0,4%.
În noiembrie, preţul apartamentelor vechi din Capitală a continuat să scadă. Valoarea Indicelui imobiliare.ro pentru această categorie de apartamente a ajuns la 1.104 euro/mp de suprafaţă utilă, cu 1,9% mai puţin decât în luna precedentă şi cu 12,5% mai puţin decât în aceeaşi lună a anului trecut. Nu toate tipurile de apartamente vechi au înregistrat scăderi. Apartamentele cu una şi două camere s-au ieftinit cel mai mult, cu 2,7%, respectiv 1,9%. Apartamentele cu trei camere au înregistrat o scădere de 1%, în timp ce preţul apartamentelor cu patru camere a crescut cu 0,1%.
Constanţa – cea mai importantă scădere
Preţurile apartamentelor din Constanţa au înregistrat o scădere semnificativă în luna noiembrie, de 2,7%. Indicele imobiliare.ro pentru a unsprezecea lună din an a înregistrat valoarea de 928 euro/mp de suprafaţă utilă. În comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, diferenţa este de 12%. În noiembrie, preţul mediu cerut pentru apartamentele noi a scăzut cu 3,2%, de la 985 euro/mp util până la 953 euro/mp util. Tot în acest interval, preţul pe metrul pătrat al apartamentelor vechi din Constanţa a înregistrat o scădere de 2,7%, atingând valoarea de 922 euro/mp util.
Iaşi – o evoluţie atipică
Indicele imobiliare.ro pentru Iaşi indică în luna noiembrie o valoare medie de 894 euro/mp util pentru apartamentele noi şi vechi, în creştere cu 2,1%, Iaşiul fiind singurul oraş din ţară în care preţurile la apartamente au crescut în ultimele treizeci de zile. În comparaţie cu aceeaşi lună a anului trecut, preţurile solicitate în prezent sunt cu 4,8% mai mici.
Tendinţa de scădere a fost resimţită doar la nivelul apartamentelor vechi al căror preţ a scăzut cu 1,4% în ultima lună, până la valoarea de 819 euro/mp util. Preţul apartamentelor noi, însă, a înregistrat o creştere de 4,9%, până la 1.023 euro/mp util.