În condițiile în care greva angajaților STB a blocat capitala, Money Buzz a analizat tarifele de călătorie din București comparativ cu prețurile din alte mari orașe ale țării.
Putem remarca că, deși București este cel mai bogat oraș din România, prețul călătoriilor este la același nivel sau mai mic ca în alte orașe mari.
Mai mult, în capitală sunt și cele mai numeroase categorii de persoane care beneficiază de transport public gratuit.
Astfel, pe liniile STB pot circula gratuit o mulțime de categorii de persoane, de la copiii cu vârsta sub 7 ani, la elevi sau pensionari și chiar însoțitorii pensionarilor.
Nu lipsesc din categoria celor care au gratuitate la transport, personalul Primăriei și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local.
Cât costă transportul public în București
În București, o călătorie cu orice mijloc de transport (autobuz, troleibuz, tramvai) costă 3 lei / 90 de minute.
O reducere este aplicată dacă se cumpără 10 călătorii. În acest caz, prețul este de 25 lei.
O călătorie de 90 de minute vă permite să schimbați oricâte mijloace de transport doriți, inclusiv autobuzele STB care merg în localitățile din județul Ilfov.
Abonamentele costă 8 lei / zi și ajung la un preț de 80 lei / abonament lunar.
Brașov
La Brașov, călătoriile cu autobuzele care circulă prin oraș au un preț care pornește de la 5 lei / 2 călătorii.
Prețul crește la 6 lei / călătorie pentru Linia 20 care merge în Poiana Brașov.
Abonamentul pe o zi este mai scump ca în București și ajunge la 12 lei. La fel și abonamentul lunar care costă 85 lei.
Pe de altă parte, la Brașov, doar elevii și anumite categorii speciale de persoane pot călători gratuit cu autobuzul. Pensionarii beneficiază de 15 călătorii gratuite.
Totuși, în acest caz, trebuie să demonstreze că au venituri lunare sun 1.200 lei.
Cluj
În Cluj-Napoca o călătorie cu autobuzul are un preț de 5 lei, în cazul traseelor urbane.
Abonamentele lunare costă 70 lei (60 călătorii) și 95 lei (120 călătorii), iar abonamentul pe o zi este 14 lei.
Și la Cluj-Napoca pensionarii și elevii beneficiază de transport gratuit.
Iași
La Iași, prețurile biletelor încep de la 2,5 lei pentru o călătorie de maxim 120 minute în zona 1. O călătorie similară care include și zona 2 costă 3,5 lei.
Abonamentul lunar pentru Zona 1 costă 80 lei și ajunge la 110 lei / două zone. Abonamentul zilnic costă 10 lei.
Elevii cu vârsta de până la 26 de ani din învățământul preuniversitar pot călători gratuit cu mijloacele de transport ale CTP Iași.
Zona 1 include aproape tot orașul Iași, din zona 2 făcând parte cartiere și comune limitrofe orașului.
Timișoara
Transportul cu vehiculele STP Timișoara costă de la 4 lei pentru o călătorie de 60 minute.
Abonamentele costă de la 15 lei / o zi până la 100 lei / abonament lunar pe o linie și 130 lei / toate liniile.
Constanța
Constanța este orașul mare cu cele mai mici prețuri la călătoriile cu transportul în comun, de la 1,5 lei / călătorie până la 2 lei / 60 minute.
Un abonament de o zi costă 5 lei, 55 lei / abonamentul lunar pentru o linie și 125 sau 140 lei / abonamentul lunar pe toate liniile.
Și la Constanța, elevii și pensionarii beneficiază de transport public gratuit.
Craiova
În Bănie, o călătorie costă 2,5 lei (60 minute), abonamentul zilnic nelimitat costă 9 lei, iar abonamentul lunar are un preț de 100 lei.
Dacă abonamentul lunar pe toate liniile este nenominalizat prețul crește la 169 lei.
Interesant este că biletul cumpărat de la conducătorul auto sau vatman costă 3 lei, iar pentru liniile metropolitane prețul ajunge la 4,5 lei.
Și la Craiova, pensionarii și elevii beneficiază de transport public local gratuit.
CITEȘTE ȘI
Prețul unei călătorii prin intermediul STB crește cu 130% de la 1 august
Cardurile de transport în comun, vândute și în oficiile poștale din București-Ilfov