Cifra de afaceri cumulată a caselor de amanet din România a crescut în 2022 cu 23% față de 2021 și a fost de două ori mai mare decât în 2013, până la cel mai ridicat nivel din istorie, de peste 1,6 miliarde lei, arată o analiză KeysFin.
Rezultatul net (profit net minus pierderea netă) al caselor de amanet a crescut cu 23% față de 2021 și a fost cu 107% peste nivelul din 2018, la maximul istoric de 402 milioane de lei în 2022.
Dintre cele 1,7 mii de companii analizate, aproximativ 1,1 mii (65,5%) au înregistrat profit, 358 (20,8%) pierdere, iar restul au avut un rezultat net nul în 2022.
Numărul mediu de angajați din piața caselor de amanet a scăzut cu 3,9% față de 2021 și a fost cu 18.4% sub nivelul din 2018, la aproape 4,6 mii în 2022.
Microîntreprinderile au fost cei mai mari angajatori cu 48,6% (2,2 mii de salariați) din forța de muncă a pieței caselor de amanet în 2022. La polul opus, 601 companii (35%) care nu au avut niciun angajat în 2022.
Care sunt cele mai mari case de amanet din România
BSG Amanet & Exchange a rămas lider de piață, cu o cifră de afaceri de 265 milioane de lei (16,2% din total) după cea mai mare creștere nominală, de 87,1 milioane de lei
Invest Intermed a urcat pe locul al doilea după cifra de afaceri (este în același timp al doilea angajator și numărul 2 ca profitabilitate), în urma unui avans anual de 76,5%, la aproape 83 milioane de lei în 2022.
Cei mai mari 20 jucători au concentrat puțin peste jumătate (50,4%) din cifra de afaceri a caselor de amanet în 2022, dintr-o piață de 1.718 de companii care administrau case de amanet, cu 8% mai puține față de 2021.