Case de 20.000 de euro și de 30.000 de euro pentru familii vulnerabile

Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România a anunțat câștigătorii concursului de soluții de arhitectură „Acasă pentru umanitate”, organizat în parteneriat cu Habitat for Humanity România.

Concursul, care a deschis Anuala de Arhitectură București 2020, a avut ca scop selectarea celei mai bune soluții, precum și echipa de proiectare, în vederea realizării proiectului pilot pentru construcția în regim de voluntariat a două locuințe-tip de 20.000 euro și două locuințe-tip de 30.000 euro.

În România, circa trei milioane de oameni au nevoie de un cămin decent. În plus, peste 20% din fondul actual de locuințe este în stare de degradare severă.

Fondul de locuințe sociale din România nu atinge nici măcar 1% din totalul stocului de locuințe, o pătură importantă a populației vulnerabile neavând acces la o soluție locativă decentă.

Unii dintre aceștia locuiesc cu forme legale, dar în condiții substandard, fără acces la utilități și în supra-aglomerare, iar alții sunt chiar proprietari, dar nu își pot întreține locuința, fiind de multe ori în pericol din cauza degradării accentuate a construcției.

La concurs au participat 40 de echipe de arhitecți cu 40 de proiecte iar premiile au fost repartizate astfel: Locul I – 5.000 euro și 11.000 euro – premiu și valoarea contractului de proiectare, Locul II – 4.000 euro, Locul III: 2.400 euro, precum și două mențiuni de 1.000 euro, fiecare.

Câștigătorul concursului a fost proiectul realizat de arhitecții Astrid Rottman, Casandra Pop și Cosmin Anghelache, în colaborare cu inginer Florin Ocnaru.

Cum arată proiectul câștigător

Proiectul este definit prin așezarea corpului clădirii pe un mic soclu tratat în negativ (retras), prin terminarea acestuia cu o streașină elegantă.

Raportul plin-gol este unul în favoarea plinului. Golurile ferestrelor sunt verticale și conferă și ele ritm.

La interior, concepția spațială lucrează cu ideea unei încăperi și cu ideea de anfiladă rezultată prin amplasarea unui gol central (ușa).

Juriul a apreciat materialitatea, ritmul și scara arhitecturală conferite de plafonul realizat din grinzile structurale de lemn.

MAI MULTE | ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI BUSINESS | ȘTIRI BANI |

- Publicitate -

Efectul Trump! Cea mai slabă performanță a burselor de la Nixon încoace

Primele 100 de zile din al doilea mandat al lui Donald Trump au adus cea mai slabă performanță bursieră...

Centrala electrică fotovoltaică de la Teiuș, realizată prin PNRR, a fost pusă în funcțiune

Centrala electrică fotovoltaică de la Teiuș, județul Alba, cel mai mare proiect pe energie din PNRR, a fost pusă...