Prime Kapital și MAS REI vor dezvolta un parc comercial sub brandul Value Centre lângă magazinul Hornbach Brașov. Ancora principală va fi un supermarket Carrefour.
VGP Value Centre Brașov va avea o suprafață totală închiriabilă de 19.800 mp și peste 850 locuri de parcare.
Pe lângă magazinul Carrefour vor fi realizate 11 spații comerciale cu acces direct din parcare. În zona supermarketului va exista o galerie comercială interioară și un food-court.
Construcția parcului comercial va necesita o investiție de peste 26,3 milioane euro.
Alte două parcuri comerciale în Brașov
Orașul de sub Tâmpa va beneficia de alte două centre comerciale noi în viitorul apropiat.
Primul, Shopping Park Brașov se va construi pe un teren situat vis a vis de magazinul Dedeman, pe Bd. Griviței.
Conform dezvoltatorului Square 7, acesta va avea o suprafață totală de 11.623 mp și 433 de locuri de parcare. Ancore principale vor fi un nou magazin Kaufland și o unitate Decathlon.
Au mai închiriat spații și retailerii Altex, Deichmann, Numero Uno, Noriel, DM, New Yorker, Pepco, Sinsay, JYSK, C&A, Xpress, Kik, Sportisimo, Tedi, Super Zoo.
Cel de-al doilea se va ridica în zona pasajului Fartec. Aici, Cometex va realiza un nou parc de retail, care va cuprinde un hypermaket Kaufland şi magazine Lidl şi Altex.
Magazinul Kaufland va avea o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi, galeria comercială 3.500 metri pătraţi, iar magazinul Lidl ar urma să se întindă pe 2.250 metri pătraţi.