Carrefour și Bringo extind serviciul de livrare rapidă în 30 de minute, în București și Iași, acoperind aproximativ toată suprafața celor două orașe.
Serviciul de livrare rapidă se bazează acum pe 16 magazine din București și 9 magazine din Iași, în format Carrefour Market și Market Express.
Clienții din cele două orașe pot comanda prin aplicația Bringo produse de la magazinele din proximitatea lor, cu livrare în 30 de minute și cost redus de 9.99 lei per comandă.
Odată cu expansiunea serviciului, Carrefour adaugă 20 de magazine noi în Bringo, astfel ajungând la o prezență de 83 de magazine în aplicație, din toate formatele.
Serviciul de livrare rapidă de 30 minute a fost lansat în luna august, în anumite zone din București și Iași, pentru a testa interesul clienților pentru acesta.