Carrefour oferă 200 de posturi de lucrător comercial universal în rețeaua sa națională de magazine pentru refugiații ucrainieni.
Posturile nu presupun cunoașterea limbii române sau a limbii engleze.
Printre responsabilitățile jobului de lucrător comercial se numără îndrumarea clienților în magazin și asigurarea unor raioane atractive din punct de vedere comercial.
Angajații Carrefour primesc, pe lângă salariu, asigurare medicală privată, tichete de masă, cupoane de Paște și Crăciun, ajutor de transport, prime de vacanță și fidelitate.
Tot în sprijinul refugiaților, compania direcționează alimentele greu perisabile donate de clienți în stațiile speciale de colectare din 41 de hypermarketuri către populația ucraineană, atât cea care intră în România, cât și pentru cea rămasă în Ucraina.
Clienții pot dona și direct din contul Act for Good din aplicația Carrefour către cauza Banca de Alimente, unde 30 de puncte se convertesc într-un aliment donat.