Dezvoltarea protecționismului în China și Statele Unite, Brexitul, contractarea comerțului mondial… în ciuda tuturor problemelor vizibile la orizont, economia olandeză rămâne puternică.
O putere maritimă și economică dominantă la nivel global în secolul al XVII-lea, Olanda a rămas un actor important în comerțul mondial. În 2018, Olanda a fost al șaselea cel mai important exportator de mărfuri din lume și, în ceea ce privește PIB-ul, s-a clasat pe locul al treilea în anul 2015 (după Irlanda și Elveția).
Cu toate acestea, vremurile s-au schimbat: mediul economic global este mai puțin favorabil, iar comerțul mondial și-a pierdut avântul de dezvoltare. Potrivit estimărilor Coface, comerțul mondial va scădea cu 0,8% ca volum pe parcursul anului 2019.
Ce ar putea însemna această încetinire a comerțului mondial pentru cel mai mare port european?
O situație de invidiat în contextul european
În 2018, comerțul exterior olandez (exporturi și importuri de bunuri și servicii) a fost egal cu 161% din PIB, față de 50% în Germania. Cu porturile maritime din Rotterdam, Amsterdam, Moerdijk, Terneuzen și mai multe aeroporturi internaționale, Olanda deține avantaje deosebite și reprezintă o platformă logistică esențială în inima Europei.
Într-un mediu comercial internațional din ce în ce mai restrâns, exporturile olandeze par a continua să se dezvolte cu rate de creștere relativ mari de la an la an, comparativ cu alte țări. Acest lucru se datorează în parte faptului că prețurile petrolului rămân la un nivel ridicat, țițeiul și gazele reprezentând o pondere semnificativă a exporturilor produse în țară, însă se datorează și creșterii competitivității prețurilor economiei olandeze din ultimii ani. Cheltuielile cu forța de muncă au scăzut semnificativ în anul 2014 și de atunci au rămas stabile.
Efectul Rotterdam
Datorită poziției geografice favorabile și a infrastructurii sale competitive,
multe mărfuri tranzitează Olanda. „Re-exportul” acestor mărfuri face parte
integrantă din bilanțul operațiunilor comerciale olandeze. Chiar dacă valoarea
adăugată a acestor exporturi este foarte scăzută, volumul acestora are un
impact semnificativ asupra statisticilor comerciale – acest lucru este cunoscut
sub denumirea de „efectul Rotterdam”. În anul 2016, valoarea exporturilor totale
a atins 432,5 miliarde de euro, din care 189,1 miliarde de euro (aproximativ 44%)
au reprezentant re-exporturi. Cu alte cuvinte, chiar dacă Olanda a înregistrat
un surplus comercial de 52,1 miliarde de euro 2016, acesta ar fi fost cu 20 de miliarde
de euro mai mic în absența re-exporturilor și importurilor.
Obstacole vechi și noi se întrevăd la orizont
Într-adevăr, Olanda reprezintă poarta de acces pentru comerțul cu mărfuri spre Europa, în special din Statele Unite și China. Efectele noii politici comerciale a Statelor Unite sunt deja vizibile, cu o încetinire a exporturilor olandeze către Statele Unite în luna decembrie 2018. De asemenea, tarifele potențiale impuse de Statele Unite asupra vehiculelor europene reprezintă o amenințare iminentă pentru Olanda.
Însă amenințarea tarifelor impuse de Statele Unite este nesemnificativă în comparație cu efectele potențiale are unui Brexit fără acord. Potrivit CBS și OCDE, companiile olandeze au obținut un profit de 25,5 miliarde de euro din exportul de mărfuri și servicii către Marea Britanie în anul 2018 (3,3% din PIB-ul Olandei), transformând Marea Britanie în al doilea cel mai important partener comercial (după Germania) în ceea ce privește valoarea adăugată.
Chiar dacă Marea Britanie nu s-a retras încă din Uniunea Europeană, efectele Brexitului sunt deja foarte vizibile, scăderea valorii lirei sterline ducând la scumpirea produselor olandeze pentru britanici, astfel reducându-le competitivitatea.
Care este viitorul dinamicii olandeze?
Olanda are caracteristici unice, cu o deschidere care o face extrem de vulnerabilă la șocurile comerciale, însă, în același timp, îi permite să își adapteze rapid relațiile comerciale.
O încetinire a comerțului mondial nu va afecta în mod necesar imediat datele exportului olandez susținute de efectul Rotterdam, însă acestea vor fi afectate de o independență din ce în ce mai mare a producției și comerțului în Europa. Consumul privat și investițiile sunt în prezent factorii principali care susțin comerțul olandez, astfel, chiar dacă la nivel mondial comerțul este slab, economia olandeză poate să se dezvolte.
Prin urmare, în ciuda mediului internațional de afaceri dificil, Coface se așteaptă ca economia olandeză să crească cu 1,7% și 1,5% în anul 2019, respectiv, 2020, în concordanță cu ratele medii de creștere din ultimul deceniu.