Bugetele alocate pentru designul interior al locuințelor au crescut cu 50%

Cele mai multe proiecte de amenajare interioară sunt pentru locuințe noi

Piața de design interior a înregistrat un avans considerabil post-pandemie, trend care se menține și în 2023, pe fondul interesului tot mai mare al oamenilor de a-și amenaja locuințele.

Astfel, românii investesc în medie între 30.000 de euro și 160.000 de euro în amenajarea apartamentelor, iar costurile pot depăși 200.000 de euro pentru amenajarea caselor.

Bugetele alocate în ultimii trei ani pentru designul interior și reamenajarea locuințelor au crescut cu peste 50%, potrivit datelor MiSo Architects.

Pentru apartamentele de două camere, cu o suprafață utilă de 50-60 mp, valoarea investiției în amenajarea de interior variază între 500 euro/mp și 800 euro/mp, respectiv între 30.000 euro și 48.000 euro per apartament.

Bugetele cresc până la 1.500 euro/mp, iar în unele cazuri depășesc această sumă, pentru amenajările interioare care implică intervenții semnificative cu materiale și mobilier din categoria premium.

Pentru o casă sau un duplex cu o suprafață utilă între 130 mp și 300 mp, cu 6-8 încăperi, bugetul investit este între 600 euro/mp și 1.650 euro/mp, în funcție de complexitatea proiectului și destinația locuinței.

Cele mai multe proiecte de amenajare interioară, peste 80%, sunt pentru locuințe noi, iar cele mai căutate servicii de design interior sunt serviciile la cheie.

MONEY BUZZ ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

CITEȘTE ȘI: Lidl Sighișoara, un magazin cu design unic în rețeaua locală

- Publicitate -

1 din 2 români postează cel puțin o dată pe săptămână pe social media

8 din 10 români din mediul urban utilizează zilnic diferite platforme de social media. Mai mult, 18% dintre aceștia postează zilnic pe...

Generația TikTok! Adolescenții petrec zilnic în jur de două ore jumătate pe platforma chinezească

Peste 84% dintre adolescenții cu vârste între 14 și 19 ani care au cont de TikTok accesează platforma zilnic,...