București rămâne și în 2021 cea mai dinamică piață în ceea ce privește vânzarea de imobile, fiind urmat în top de județul limitrof, Ilfov.
Pe parcusul anului trecut, aproape una din cinci tranzacții de vânzare imobile la nivel național a fost realizată în București.
În 2021, în capitală, au fost înregistrate 122.680 tranzacții imobiliare, dintr-un total de 698.756 tranzacții realizate la nivel național.
Județul Ilfov este a doua cea mai mare piață imobiliară cu 44.554 tranzacții înregistrate. Urmează județul Brașov cu 38.454 vânzări de imobile în 2021.
Topul este completat de județul Timiș (37.365 vânzări), județul Cluj (37.269 vânzări), județul Iași (33.620 tranzacții) și Constanța (31.632 tranzacții).
Tranzacțiile imobiliare în județul Covasna, sub 3.000 de unități în 2021
Județul Covasna ocupă ultimul loc într-un top național realizat după numărul de imobile vândute în 2021, cu doar 2.947 de tranzacții înregistrate.
Urmează județul Călărași cu 3.153 de vânzări imobile în 2021, Caraș Severin (4.085 de tranzacții), Teleroman (5.279 tranzacții) și Sălaj (5.775).
Money Buzz a utilizat în această analiză datele colectate de ANCPI – Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.