Brașov a înregistrat cea mai mare creștere a prețurilor pentru locuințe noi în 2023

Prețurile locuințelor noi din Brașov au crescut cel mai mult în acest an din punct de vedere procentual, ceea ce a condus la un decalaj de peste 21% față de prețurile locuințelor vechi, arată datele Storia.

Județul Brașov a înregistrat 6.981 de tranzacții imobiliare în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 9% comparativ cu perioada similară a anului trecut, mult sub media națională de peste 16%.

După o scădere de 9% în primul trimestru, urmată de o scădere și mai pronunțată de 14% în al doilea trimestru, și în cazul Brașovului se observă o revenire a pieței imobiliare în al treilea trimestru, când scăderea a fost de 4%.

În primele trei trimestre ale anului, brașovenii au avut în total 2.147 de ipoteci active, în scădere cu circa 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Cel mai mare decalaj de preț între locuințe noi și vechi la nivel național

Prețurile solicitate pentru apartamente noi, în anunțurile publicate pe Storia, au crescut cu 12% în perioada ianuarie – septembrie 2023 comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 1.921 euro pe metru pătrat.

Și locuințele vechi, aflate cel puțin la a doua vânzare, au înregistrat creșteri de prețuri consistente, întrucât prețul mediu solicitat de proprietari a fost de 1.585 euro pe metru pătrat, în urcare cu 6%.

Pentru perioada analizată, un metru pătrat într-o locuință nouă a costat cu peste 21% mai mult decât un metru pătrat într-o locuință veche, în condițiile în care celelalte mari orașe din România au raportat diferențe de sub 10%.

În cazul chiriilor, proprietarii au solicitat în medie o chirie de 299 euro pentru o garsonieră (+17%), 449 euro pentru un apartament cu două camere (+18%) și 600 euro pentru un apartament cu trei camere (+24%).

CITEȘTE ȘI: Aplicația de parksharing, yeParking, ajunge și la Brașov

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |

- Publicitate -

Peste 1.000 de camere de hotel noi vor fi disponibile în București până în 2027

Până în 2027 Bucureștiul ar putea avea aproximativ 1.000 de camere noi, reprezentând hoteluri pe toate segmentele, de la...

Salariile medii s-au triplat de la aderarea României la Uniunea Europeană

De la momentul aderării României la Uniunea Europeană, dar în special în ultimii 8 ani, salariile din România au...