Brașov a atras cel mai mare număr de turiști în primul semestru din 2021

3,2 milioane de turiști s-au cazat în hotelurile și pensiunile din țară în prima jumătate a anului, o creștere cu 52,4% faţă de anul trecut.

Grav este că, din total, turiştii străini au înregistrat un procent de numai 6%. La polul opus, plecările românilor în străinătate, înregistrate la frontieră, au fost de 4,4 milioane.

Pe țări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Germania (23,9 mii), Italia (18,7 mii) și Franţa (12,7 mii).

Brașov, în topul preferințelor turiștilor

Cele mai multe sosiri înregistrate ale turiștilor în primul semestru au fost în Braşov (424,6 mii persoane) Bucureşti (326,9 mii persoane) și Constanța (198,9 mii persoane).

Urmează județele Prahova (176,4 mii persoane), Bihor (169,7 mii persoane), Suceava (158,2 mii persoane), Vâlcea (149,8 mii persoane), Cluj (145,0 mii persoane).

Înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în Braşov (827,9 mii), Constanța (606,5 mii), Bucureşti (558,2 mii), Bihor (421,2 mii), Vâlcea (374,2 mii) și Prahova (357,2 mii).

- Publicitate -

Creștere timidă a tursimului local în primul trimestru al anului 2025

Sectorul turistic național a înregistrat o creștere timidă de 1% în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași...

Primul restaurant asiatic WokFull din România se deschide la Suceava

Primul restaurant WokFull din România, un concept inovator de mâncare asiatică gătită integral la wok, promovat de chef Anca...