BERD și Libra Bank, acord pentru finanțarea IMM

BERD acordă un împrumut de 15 milioane de euro către Libra Internet Bank, cel mai nou partener din România, pentru a creşte sprijinul oferit întreprinderilor mici şi mijlocii.

Fondurile vor fi folosite de Libra Internet Bank pentru a finanţa întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMMM-uri). Accesul la finanţare rămâne un obstacol major pentru dezvoltarea afacerilor private din România, un sector cheie al economiei ţării în ceea ce priveşte dezvoltarea şi creearea locurilor de muncă.

Matteo Patrone, Director Regional BERD pentru România şi Bulgaria, a declarat: „Îmbunătaţirea accesului la finanţare pentru microîntreprinderi şi întreprinderi mici rămâne o prioritate cheie pentru activitatea BERD în ţară. Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele acestui împrumut, deoarece intenţionăm să creştem sprijinul oferit antreprenorilor privaţi locali în viitorul apropiat.”

Lucyna Stańczak-Wuczyńska, Director BERD pentru EU Banks, a adăugat: „Împrumutul va sprijini Libra Internet Bank să îşi dezvolte afacerea prin extinderea activităţii către noi clienţi. Suntem încrezători că acest proiect va deveni un bun exemplu pentru modul în care o bancă inovatoare răspunde cerinţelor companiilor inovatoare pentru crearea unei valori reale.”

„Suntem încrezători în derularea cu succes a primului nostru acord cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, reprezentând o continuare a eforturilor noastre de a dezvolta produse de finanţare inovatoare şi accesibile pentru clienţii noştri”, a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

- Publicitate -

Fabrica Nokian Tyres Oradea a fost inaugurată. Investiție de peste 650 milioane euro

Nokian Tyres a deschis fabrica de anvelope pentru autoturisme din Oradea. Aceasta funcționează fără a utiliza energie din combustibili...

PragmaGO intră pe piața din România prin achiziționarea a 89% din Omnicredit

PragmaGO a început expansiunea internațională pe piața din România prin achiziția a 89% din acțiunile Omnicredit de la compania...