Benefito Mobile vrea să atragă 150.000 euro pe SeedBlink

Benefito Mobile, operator virtual de telefonie mobilă (MVNO), vrea să atragă 150.000 euro pe SeedBlink, o platformă de crowdfunding pentru companii tech din Europa de Sud-Est.

Listarea Benefito Mobile va avea loc marți, 26 ianuarie. În schimbul acestei finanțări, fondatorii Benefito Mobile vor ceda 10.000 de acțiuni care reprezintă 5,3% din capital.

Investiția va finanța lansarea în al doilea trimestru din 2021 a primei cartele preplătite din România prin care clienții primesc credit pe mobil atunci când achiziționează produse și servicii.

Ce aduce nou cartela Benefito Mobile

Prin cartela Benefito Mobile retailerii online și offline vor putea oferi un beneficiu real, apreciat de clienți, precum reîncărcarea creditului telefonului mobil.

Creditul gratuit ajunge să fie o recompensă pentru fidelitatea clientului, astfel, persoanele care cumpără mai des și mai mult de la retailerii parteneri primesc mai multe beneficii pentru banii cheltuiți.

Benefito Mobile colaborează cu Bonusway și Cashback World, platforme internaționale de cash back care au parteneriate cu sute de retaileri.

Un alt diferențiator pentru piața din România este modul de tarifare, acesta fiind în lei și nu în euro.

Colaborare cu Telekom Romania

Operatorii mobili virtuali (MVNO) nu dețin propria rețea de telefonie mobilă, utilizând infrastructura unui operator mobil tradițional.

Benefito Mobile utilizează rețeaua Telekom Romania Mobile Communications, prin intermediul Veridian, care este conectat la rețeaua Telekom Romania Mobile ca Agregator MVNO (MVNA).

Lansarea Benefito Mobile vine în contextul în care operatorii mobili virtuali s-au dezvoltat de peste zece ani în Europa de Vest, reprezentând, în funcție de țară, între 10% și 40% din numărul de utilizatori de telefonie mobilă. 

- Publicitate -

Cererea de personal non-UE atinge cote record. Solicitări pentru 1.000 de angajați lunar

Conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii și ale Inspectoratului General pentru Imigrări, la finalul anului 2024, în România activau...

A fost inaugurată extensia Iulius Mall Suceava după o investiție de 40 milioane euro

Iulius Mall Suceava ajunge după extindere la 60.000 mp de retail, iar noua zonă comercială aduce, în premieră, cele...