Beneficiile produselor dermatocosmetice pentru piele

Dermatocosmeticele sunt produse cosmetice combinate cu substanțe farmaceutice, așadar se află la granița dintre domeniul medical și industria de frumusețe.

Aceste produse au atât proprietăți terapeutice cât și estetice, iar medicii dermatologi le recomandă pentru restabilirea echilibrului natural al pielii și pentru accelerarea vindecării, în anumite afecțiuni dermatologice.

Beneficiile utilizării dermatocosmeticelor sunt multiple și incontestabile, cel mai important este să alegi produsele potrivite tipului de piele și problemelor diagnosticate.

În acest articol îți spunem ce sunt dermatocosmeticele, care sunt beneficiile acestora pentru piele, ce conțin aceste produse și care este diferența dintre ele și produsele convenționale. De asemenea, îți spunem cine poate beneficia cel mai mult de pe urma folosirii dermatocosmeticelor. Comandă produse de la Bioderma pe drmax.ro și consultă medicul dermatolog ori de câte ori consideri că ai o problemă dermatologică.

Ce sunt dermatocosmeticele?

Dermatocosmeticele sunt produse de îngrijire a pielii, unghiilor, părului, sunt produse parțial cosmetice, parțial farmaceutice, din acest motiv sunt recomandate de medici în tratarea unei game variate de afecțiuni dermatologice. Aceste produse se aplică local, au ingrediente cu rol de protecție și există variante pentru fiecare tip de piele. 

Dermatocosmetice vs cosmetice tradiționale 

Cosmeticele convenționale sunt recomandate pentru îngrijirea pielii, în vreme ce dermatocosmeticele sunt concepute pentru a ameliora unele afecțiuni dermatologice.

O altă diferență între cele 2 tipuri de produse constă în compoziția acestora. Dermatocosmeticele sunt recomandate persoanelor cu probleme ale pielii, sunt hipoalergenice și nu conțin aditivi (coloranți, conservanți, arome artificiale).

Ingredientele din dermatocosmetice

În dermatocosmetice pot fi utilizate:

  • ape termale: surse bune de minerale importante pentru piele, cum ar fi fier, zinc, seleniu.
  • lipide (unt de shea, ulei de migdale): restabilesc bariera naturală a pielii.
  • pantenol: regenerează și calmează pielea.
  • uree: reține apa, previne keratoza actinică.
  • flavonoide: accelerează procesul de regenerare a pielii.
  • siliconi: susțin stratul lipidic natural al epidermei.
  • vitamina B: protejează împotriva keratozei.
  • vitamina E: protejează, îmbunătățește starea pielii (3).

Pentru cine sunt recomandate dermatocosmeticele?

Produsele dermatocosmetice pot fi folosite de toată lumea, inclusiv de bebeluși, adulți, seniori, dar nu trebuie uitat că sunt produse care susțin tratamentul bolilor de piele. Sunt recomandate mai ales pentru:

  • copiii și adulții cu dermatită atopică;
  • bebeluși și copii cu vârsta sub 3 ani;
  • persoane care suferă de psoriazis;
  • persoane cu piele uscată, sensibilă, iritată;
  • persoane care suferă de alergii;
  • gravide.

Afecțiunile de piele pentru care se recomandă dermatocosmeticele

Dermatocosmeticele sunt recomandate în cazul mai multor afecțiuni ale pielii, de la acnee la alergie, pentru că dermatocosmeticele intră mai profund în piele decât cosmeticele obișnuite, fiind eficiente pentru epidermă, derm și țesutul subcutanat. Iată care sunt cele mai frecvente afecțiuni care pot fi ameliorate prin folosirea produselor dermatocosmetice:

  • piele uscată;
  • piele îmbătrânită;
  • piele sensibilă;
  • reducerea liniilor fine și a ridurilor;
  • îmbunătățirea fotoprotecției;
  • reducerea simptomelor unor afecțiuni inflamatorii ale pielii cum ar fi: rozaceea, dermatita atopică, psiriazis, acnee, dermatită seboreică;
  • probleme ale părului și unghiilor;
  • iritații ale pielii (2).

Beneficiile dermatocosmeticelor pentru piele

Cele mai importante beneficii ale dermatocosmeticelor sunt:

  • pot fi utilizate de oricine, indiferent de vârstă: unele produse pot fi folosite de bebeluși din primele zile de viață, în deplină siguranță. De asemenea, aceste produse pot fi utilizate și pe piele uscată, foarte uscată, grasă sau sensibilă.
  • sunt indicate în timpul sarcinii: pentru că nu au printre ingrediente substanțe chimice, parfum, alcool, coloranți, adică ingrediente care produc reacții alergice. Dermatocosmeticele pot fi întrebuințate fără probleme în timpul sarcinii, pentru a hidrata pielea uscată sau cu probleme. Dermatocosmeticele pot fi incluse în ritualul zilnic de îngrijire a gravidelor.
  • ameliorează afecțiunile pielii: pentru că pătrund profund în piele, refac lipidele, calmează iritațiile, reduc mâncărimile și inflamațiile și ajută la restabilirea barierei naturale de protecție de la nivelul pielii. Tocmai pentru aceste proprietăți, aceste produse sunt prescrise de dermatologi alături de tratament medicamentos specific, de la dermatită atopică și psoriazis la acnee sau rozacee (1).

Cum se utilizează dermatocosmeticele

Pe piață există numeroase branduri de produse dermatocosmetice care îți pot transforma rutina zilnică de îngrijire a pielii într-un răsfăț al simțurilor. Poți achiziționa ceea ce ai nevoie pentru pielea ten, corp, păr, buze, picioare, unghii. Unele produse sunt special făcute pentru femei, altele pentru bărbați, altele pot fi folosite de toată lumea. 

Tot ce trebuie să faci este să identifici produsele specifice tipului tău de piele, sau nevoilor acestuia. Dacă ai nelămuriri cu privire la ce produse să folosești, apelează la medicul specialist, el este cel care îți poate spune cel mai bine ce produse pot fi benefice pentru tine, în funcție de tipul de piele și de nevoile acesteia (1).

Ce trebuie reținut

Ingredientele utilizate în dematocosmetice sunt evaluate din punct de vedere dermatologic:

  • au un potențial scăzut de iritare a pielii;
  • ajută la calmare, hidratare și previn iritarea pielii;
  • sunt sigure și eficiente;
  • reduc încărcătura chimică a pielii;
  • folosesc cât mai puține ingrediente pentru o nevoie minimă (1).

Avantajele produselor dermatocosmetice pe care trebuie să le iei în considerare sunt următoarele:

  • oferă tratament pentru afecțiunile dermatologice;
  • hidratează pielea în profunzime;
  • protejează pielea de alte probleme;
  • sunt hipoalergenice;
  • sunt mai eficiente decât cosmeticele convenționale.

Acest articol a fost realizat în baza informațiilor preluate din următoarele surse:

(1) Meliora, „Advantages of dermocosmetics”, accesat în data de 02.05.2023: https://meliorabeautyshop.ee/en/blog/

(2) Madhavi Irani, „What makes dermo-cosmetic brands superior?” accesat în data de 02.05.2023: https://www.nykaa.com/beauty-blog/what-makes-dermo-cosmetic-brands-superior/

(3) ResearchDive, „Dermocosmetics: Defining beauty with optimum care”, accesat în data de 02.05.2023: https://www.researchdive.com/blog/dermocosmetics-defining-beauty-with-optimum-care

- Publicitate -

Sistemul de plăți BLIK a primit autorizație de la Banca Națională a României

Procesatorul polonez de plăți BLIK a obținut autorizația de funcționare din partea Băncii Naționale a României. În primă fază,...

EVOLOR inaugurează o nouă fabrică pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea

EVOLOR inaugurează o nouă unitate de producție pe platforma industrială Oltchim Râmnicu Vâlcea, pe locația fostei fabrici Chempro, achiziționată...