BCR a aranjat un credit sindicalizat în valoare de 278 milioane lei pentru Rodbun, una din cele mai importante companii de agribusiness din țară.
Facilitatea de credit cuprinde două tranșe, o facilitate tip revolving de 249 milioane lei și o facilitate de credit la termen, în valoare de 29 milioane lei.
Cele două vor fi utilizate de Rodbun pentru refinanțarea facilităților existente, acoperirea nevoilor de capital de lucru și susținerea planurilor de dezvoltare ale grupului.
Sindicatul de bănci este condus de BCR, în calitate de aranjor principal mandatat, bookrunner, agent de documentație, agent de facilitate și de garanții și finanțator.
CEC Bank este aranjor principal mandatat și finanțator, Raiffeisen Bank, aranjor principal mandatat și finanțator, iar Banca Transilvania și Banca Românească sunt finanțatori.
Grupul Rodbun deține o bază genetică de sămânță pentru un portofoliu foarte larg de culturi, trei fabrici de procesare și condiționare sămânță și o rețea de peste 500 promotori și 50 de magazine agricole.
MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESS| ȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |