Balanța înclină în favoarea chiriașilor pe piața de birouri din București

  • Stocul de spaţii de birouri din București a ajuns, anul trecut, la aproape 2,7 milioane de metri pătrați, în creștere cu 12% comparativ cu anul precedent.
  • Alți 700.000 de metri pătrați ar putea fi livrați în următorii doi ani, adică un plus de 25% la stocul actual de birouri, ceea ce va crește competiția pentru atragerea de noi chiriași, arată raportul anual lansat de compania internațională de real estate Colliers.
  • Chiriașii vor fi astfel într-o poziție de forță în negocieri, iar rata de neocupare este estimată să urce ușor, la 12-13%, până la sfârșitul acestui an.

Peste 365.000 de metri pătrați au fost închiriați în 2019, în creștere cu aproximativ 12% față de anul precedent, ca urmare a expansiunii chiriașilor existenți, a intrării de noi chiriași pe piață sau a relocării anumitor chiriași în clădiri moderne de birouri. Totodată, au fost semnate contracte de închiriere pentru alți 144.000 de metri pătrați în clădiri care vor fi livrate în 2020 și în anii următori.

Suprafața noilor spații de birouri livrate în 2019 a fost de aproximativ 286.000 metri pătrați, aproape dublu față de cei 150.000 de metri pătrați livrați în 2018, dar sub estimarea inițială a consultanților Colliers, de 360.000 de metri pătrați, deoarece două proiecte mari au fost amânate pentru acest an.

Zona de centru-vest, cea mai activă

Zona de Centru-Vest a Capitalei a fost, de departe, cea mai activă, cu aproape 100.000 de metri pătrați de spații noi de birouri în 2019, ceea ce înseamnă peste o treime din livrări.

Rămâne crescut interesul și pentru dezvoltări office în centrul Capitalei, în zona CBD (Central Business District) sau în aria Floreasca – Barbu Văcărescu.

Cel mai mare proiect livrat a fost sediul Renault, construit de Globalworth în zona de vest (47.000 mp), urmat de Business Garden Bucharest (peste 41.000 mp), realizat de Vastint, și Expo Business Park (peste 38.000 mp), din zona Piaţa Presei-Expoziţiei, dezvoltat de Portland Trust.

Cluj-Napoca și Timișoara, campioanele provinciei

În afara Bucureştiului, în 2019 au fost livrate proiecte totalizând 94.000 de metri pătraţi, trei sferturi fiind clădiri construite în Cluj-Napoca (37.000 mp) și în Timişoara (35.000 mp), urmate de Brașov (15.000 mp) și Iași (7.000 mp).

Anul acesta stocul de spaţii de birouri este estimat să crească cu 150.000 de metri pătrați în cele patru orașe.

2020, an bun pentru piața de birouri

2020 se anunță un an bun pentru piața de birouri, consultanții Colliers estimând o cerere în jur de 320.000 de metri pătrați, dintre care 120.000 de metri pătrați suprafață netă. La fel ca în anii trecuți, companiile de IT și cele de servicii financiare vor fi principalii vectori ai cererii și în 2020.

„Valul de livrări din 2019 se reduce anul acesta la 200.000 de metri pătrați, dar cu o revenire spectaculoasă în 2021, când dezvoltatorii promit aproximativ 500.000 de metri pătrați, un maxim istoric. Astfel, crește competiția între dezvoltatori, dar și între aceștia și proprietarii de clădiri moderne, care au pierdut prin relocări, doar anul trecut, chiriași care ocupau 140.000 de metri pătrați. Chiriașii vor fi cei care se vor bucura de oportunități, pentru că Bucureștiul începe să devină o piață a chiriașilor de clădiri de birouri. Va crește competiția pentru atragerea de noi chiriași, inclusiv în detrimentul proprietarilor de clădiri mai vechi, unele aflate în poziții foarte bune, dar care au fost construite de dezvoltatori fără experiență și care nu au investit în îmbunătățiri tehnice. Rata de neocupare ar putea ajunge la 12-13%, în creștere față de 10,5% în 2019”, explică Sebastian Dragomir, Partner & Head of Office Advisory Colliers International.

Chiriile medii în București: 14 euro / mp

Chiriile pentru birouri se mențin relativ stabile, la 18 euro pe metru pătrat în București în clădirile premium din cele mai bune zone (și o medie în zona a 14 euro pe metrul pătrat), respectiv între 11 – 14,5 euro pe metru pătrat în alte centre din țară.

România are un randament investițional de 7% pentru cele mai bune clădiri de birouri (cu potențial să coboare în 2020), în timp ce în țările din regiune randamentele se situează chiar și cu 3 puncte procentuale mai jos: 4% în Praga, 4,5% în Varșovia și 5% în Budapesta.

Din perspectiva proprietarilor, normalizarea activității se realizează într-un moment în care livrările încetinesc, 2020 având programate livrări de aproximativ 200.000 metri pătrați. 2021 arată însă mult mai aglomerat, promisiunile dezvoltatorilor totalizând aproximativ jumătate de milion de metri pătrați în noi suprafețe închiriabile.

Având în vedere realitățile pieței, consultanții Colliers se așteaptă ca o mare parte din aceste livrări programate în 2021 să fie amânate, mai ales dacă dezvoltatorii nu vor reuși să găsească chiriași ancoră.

- Publicitate -

Kaufland lansează E-Mobility, o platformă pentru încărcarea mașinilor electrice

Kaufland lansează E-Mobility, platforma prin care posesorii Kaufland Card cu mașini electrice au posibilitatea de a-și încărca autoturismul la...

Cum poți obține profit într-un timp scurt atunci când investești pe bursă

În general, investițiile pe piața bursieră sunt asociate cu perspective de câștig pe termen lung, însă trebuie să știi...