Autorizațiile de parcare emise înainte de 1 ianuarie 2010 trebuie reînnoite

Primăria Sectorului 6, prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane – Serviciul Parcaje, informează că toate autorizaţiile pentru locuri de parcare emise înainte 01.01.2010, trebuie reînnoite prin încheierea unui contract-tip.

Astfel, cetăţenii trebuie să se prezinte la sediul Serviciului Parcaje, din Aleea Bistra nr. 1, cu următoarele documente:

  • Autorizaţia veche de închiriere a locului de parcare;
  • Talonul maşinii (cu dovada valabilităţii ITP-ului), original şi copie;
  • Cartea de Identitate a titularului de contract, în copie;
  • Contract de comodat auto (dacă este cazul);

De asemenea, este important să nu aibă debite din anii anteriori, amenzi şi taxe neplătite (funcţionarul Serviciului Parcaje verifică pe loc).

Programul de lucru cu publicul este: luni, marţi, joi şi vineri între orele 8.30 – 13.00, iar miercuri între orele 13.00 – 18.30. Relaţii suplimentare pot fi obţinute la tel. 021.440.20.64.

Cetăţenii care au contracte de închiriere a locurilor de parcare încheiate după 1 ianuarie 2010 şi le reînnoiesc automat prin achitarea taxei aferente la unităţile Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale Sector 6.

Plata taxei de parcare de reşedinţă se stabileşte prin HCGMB, pentru zonele A;B;C;D, în funcţie de numărul de zile atribuite prin contractul încheiat pentru locul de parcare.

Astfel, pentru un an de zile, calculul se prezintă astfel:

– pentru zona A: 365 zile x 0,21 = 77,00 lei

– pentru zona B: 365 zile x 0,16 = 58,00 lei

– pentru zona C: 365 zile x 0,13 = 47,00 lei

– pentru zona D: 365 zile x 0,10 = 37,00 lei

În prezent, numărul total al locurilor de parcare existente în Sectorul 6 este de 36.000. Prin Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltării Urbane se derulează permanent operaţiuni de întreţinere, asfaltare şi marcare a acestora. În plus, în evidenţele Serviciului Parcaje de Reşedinţă mai sunt 672 de locuri în parcările SMART PARKING (parcaje pe verticală), în cursul anului 2015 fiind date în folosinţă 96 de locuri.

Suntem singura comunitate locală din România care a implementat sistemul smart-parking. Până acum, am construit aproape 70 de baterii smart-parking. Cererea este, în continuare, foarte ridicată, astfel că ne propunem să continuăm acest program cu încă 100 de sisteme”, a spus primarul Rareş Mănescu.

- Publicitate -

Craiova intră pe harta marilor rețele hoteliere internaționale. Creștere cu 40% a numărului de camere

Numărul de camere de hotel din Craiova va crește cu 30-40% în următorii cinci ani, odată cu dezvoltarea accelerată...

În anul listării la bursă, vânzările Douglas în Europa au ajuns la 4.45 miliarde de euro

În perioada 1 octombrie 2023 - 30 septembrie 2024, vânzările Douglas au crescut cu 8,7% până la 4,45 miliarde...