Austria renunță la veto! România și Bulgaria vor intra în Schengen și cu granițele terestre

Pentru a se aplica, acordul dintre cele trei țări trebuie să fie aprobat în unanimitate de statele membre UE, un proces care este de așteptat să decurgă fără probleme

Austria a acceptat să își ridice veto-ul asupra aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Acordul între cele trei țări a fost semnat de miniștrii de interne la Budapesta.

În practică, intrarea completă în Schengen va însemna și eliminarea controalelor la frontierele terestre, după ce controalele la frontierele maritime și aeriene au fost eliminate definitiv la începutul acestui an.

Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a salutat acordul, afirmând că România și Bulgaria „aparțin pe deplin” spațiului Schengen. „Să vedem în 2025 cum Schengen devine mai puternic”, a adăugat von der Leyen.

Ylva Johansson, comisarul european pentru afaceri interne, care a participat la reuniunea ministerială dintre cele trei state, a declarat că votul pentru accederea completă în Schengen pentru Bulgaria și România va avea loc pe 12-13 decembrie și că speră ca până la 1 ianuarie controalele la frontierele terestre să fie eliminate complet.

Oficialii de la Bruxelles au sprijinit ferm candidaturile celor două state la Schengen încă din 2011. Comisia Europeană, care are sarcina de a evalua candidaturile la spațiul Schengen, a insistat că România și Bulgaria sunt „pregătite” să adere și a pledat pe lângă Austria pentru a renunța la veto.

CITEȘTE ȘI: 498.700 de români au aplicat pentru statutul de rezident în UK

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...