auchan
Magazin Auchan România | sursa foto: romania-insider.com

Toate cele 33 de hipermarketuri Auchan din România vor include puncte de colectare a uleiului alimentar uzat de la clienți, pentru a fi reciclat și folosit în producția de biocombustibil.

Pornit inițial în două hipermarketuri din București – Drumul Taberei și Crângași, programul pilot a înregistrat rezultate semnificative în ultimele patru luni, în magazine fiind colectați peste 150 de litri de ulei uzat.

1 singur litru de ulei alimentar uzat aruncat în canalizare poluează 1 milion de litri de apă

Programul național de colectare al Auchan România se adresează tuturor consumatorilor casnici care, potrivit unui studiu realizat de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, sunt cei mai mari generatori de ulei alimentar uzat.

Conform aceluiași studiu, 99% din cantitatea de ulei uzat ajunge în canalizările orașelor. Acest comportament are consecințe dăunătoare asupra solului și apelor care au nevoie de zeci de ani pentru a se regenera. 

În plus, specialiștii în protecția mediului subliniază faptul că aruncarea uleiului alimentar uzat în mod necorespunzător – în chiuvetă sau pe canalizare, înfundă și corodează țevile, costurile de întreținere și curățare a stațiilor de epurare întorcându-se tot în buzunarul consumatorului casnic.

Cum se poate colecta uleiul folosit în magazinele Auchan

Pentru a se alătura inițiativei de responsabilizare propusă de Auchan Romania și partenerii AQUA Carpatica, Floriol și Fairy, consumatorii trebuie să parcurgă următorii pași:

1. Să colecteze uleiul folosit, după răcire, într-un recipient transparent de plastic. Pentru ca procesul de reciclare să se poată derula într-un mod optim, este important ca uleiul să fie strecurat și neamestecat cu alte deșeuri. Recipientele din plastic vor fi, de asemenea, colectate pentru reciclare.

2. Să colecteze minim 0,5 litri de ulei uzat (sau multiplu de 0,5l) și să aducă recipientele în magazinele Auchan la Servicii Clienți.

3. În funcție de cantitatea predată, clienții vor fi răsplătiți de către partenerii Auchan, pentru nivelul de reponsabilitate de care dau dovadă, cu detergent de vase, apă plată sau ulei de floarea soarelui.