Tabloul complex al pieței muncii din România face companiile să fie în constantă concurență pentru a atrage cei mai buni candidați și pentru a-i reține o perioadă cât mai îndelungată. Studiile făcute de institutele de analiză demonstrează faptul că, deși foarte important în alegerea locului de muncă, salariul nu reprezintă un criteriu unic. Din momentul în care intră în cadrul unei companii, salariaților trebuie să li se asigure un mediu favorabil ca să poată genera un nivel ridicat de productivitate. Astfel, vor avea rezultate semnificative și vor contribui activ la dezvoltarea companiei.
Există o relație între gradul de satisfacție al angajatului și nivelul său de productivitate?
Răspunsul este afirmativ, legătura fiind una direct proporțională. Angajații care au un nivel mare de satisfacție în cadrul companiei generează un nivel mai ridicat de productivitate. Ei se vor simți apropiați de brand și vor depune efortul necesar pentru a obține cele mai bune rezultate. În acest context, companiile investesc tot mai mult în găsirea celor mai bune pachete extra-salariale, în crearea unui mediu cât mai prietenos la locul de muncă, dar și în înțelegerea nevoilor și așteptărilor reale ale angajaților.
În ceea ce privește beneficiile extra-salariale, opțiuni precum o asigurare medicală internațională sau abonamentele sportive rămân printre cele mai populare. De asemenea, în raport cu așteptările angajaților, companiile devin creative pentru a se adapta noilor tendințe. În această categorie se poate încadra programul flexibil sau posibilitatea de a lucra de acasă, oferirea unei zile libere pentru ziua de naștere, cursuri pe care aceștia să le urmeze, discounturi pentru produsele companiei sau un animal de companie la birou.
Cu toate acestea, o asigurare medicală internațională este principalul beneficiu pe care angajații din România și-l doresc. Această tendință demonstrează faptul că tot mai mulți români conștientizează importanța prevenției medicale și a punerii la adăpost de costurile semnificative pe care o afecțiune de sănătate le poate implica. Astfel, studiile în rândul angajaților români întăresc părerea potrivit căreia o asigurarea de sănătate reprezintă un important instrument pentru a mări gradul de satisfacție în raport cu locul de muncă. Acest lucru va genera, de asemenea, o creștere a productivității și a loialității față de companie. Pentru a satisface nevoile angajaților, companiile pot încheia un contract cu unii dintre furnizorii de asigurări private, precum MediHelp Internațional.
Ce cuprinde o asigurare de sănătate de la MediHelp Internațional?
Beneficiarul unei polițe de asigurare de sănătate de la MediHelp Internațional primește acces la o rețea internațională de 425.000 de clinici și spitale. În același timp, se va bucura de servicii medicale la cele mai înalte standarde. MediHelp Internațional oferă companiilor posibilitatea de a alege între mai multe planuri de asigurare, în funcție de nevoile angajaților și acoperă o mare parte dintre procedurile medicale, garantând plata lor către unitățile medicale unde se va efectua tratamentul.
Asigurarea maximă anuală este de 3 milioane de euro, iar planurile pentru companii includ, printre altele, acoperire pentru îngrijire medicală de rutină, intervenții chirurgicale complexe, spitalizare și tratament de zi, teste wellness, tratament pentru cancer, transplant de organe, servicii avansate de imagistică. Companiile au opțiunea de a include în asigurările oferite salariaților și acoperirea condițiilor medicale preexistente.
Furnizorul asigurării are rolul de a se ocupa de aspectele birocratice complicate, printre care plata facturilor medicale pentru diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor.
Corelația dintre nivelul productivității și satisfacția pe care salariații o resimt în legătură cu beneficiile pe care angajatorul le asigură demonstrează faptul că fiecare companie trebuie să depună eforturi considerabile pentru a-și menține cei mai buni angajați, dar și pentru a-i atrage pe cei mai buni candidați. De asemenea, angajatorii pot inova atunci când oferă angajaților o asigurare medicală internațională, aceștia având, în funcție de interesele specifice ale fiecărui angajat, posibilitatea de a pune la dispoziție o asigurare în caz de diagnosticare cu cancer sau accesul la o platformă de Second Opinion.
O asigurare de sănătate de la MediHelp Internațional pune la dispoziție companiilor un instrument modern prin care își pot loializa angajații, creând o un mediu de care fiecare persoană simte că aparține. Astfel de mecanisme sunt capabile să reducă absenteismul, să sporească dedicarea în rezolvarea sarcinilor de muncă și să scadă rata angajaților care aleg să își schimbe locul de muncă.