Arctic deschide la Căteasca, jud. Argeș, un hub regional de piese de schimb

Hub-ul va deservi în prima fază 15 țări din Uniunea Europeană și 8 din afara blocului comunitar

Arctic, liderul pieței locale de electrocasnice, deschide în județul Argeș un hub regional de piese de schimb ce va aproviziona 23 de țări.

Situat în Căteasca, județul Argeș, în apropierea autostrăzii Pitești-București, noul depozit are o suprafață de 10.000 metri pătrați și o capacitate de stocare de 11.500 metri cubi.

Acesta a devenit complet operațional la finalul lunii martie și include birouri și zone funcționale pentru noii angajați.

Hub-ul va deservi în prima fază 15 țări din Uniunea Europeană și 8 din afara blocului comunitar. Rețeaua se va extinde, urmând să includă și alte state europene.

Hub-ul va îmbunătăți viteza și calitatea serviciilor companiei în regiune, termenele de livrare fiind reduse în medie cu 14 zile. Și piața domestică va avea astfel un acces facil la stocuri importante de piese de schimb.

Centrul va asigura piese de schimb pentru toate produsele Arctic și Arçelik, în principal pentru categoriile frigidere, mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și aparate de aer condiționat.

Piesele provin de la cele două fabrici Arctic din România, Găești și Ulmi, de la cinci fabrici Arçelik din Turcia și din China.

CITEȘTE ȘI: Arctic, angajatorul din industrie cu cea mai mare notorietate locală

- Publicitate -

Vinerea Mare, ziua cu cele mai multe comenzi înregistrate pe Glovo

Anul trecut, în Vinerea Mare s-a înregistrat cel mai ridicat volum de comenzi prin platforma Glovo din cele trei...

Cum arată centrul de fulfillment operat de Helpship în CTPark Oradea

Helpship operează un centru logistic de 20.000 mp și spații de birouri de 1.200 mp, situate în CTPark Oradea,...