O analiză KRUK arată că 47% dintre români declară că au datorii, iar 39% spun că nu și le plătesc la scadență.
Din studiu reiese că numai 8% din români achită datoriile cu simț de răspundere, iar 77% nu au senzația de presiune morală când nu le achită.
În plus, dintre respondenții chestionați, 43% nu consideră că ar trebui plătite datoriile pentru că așa este corect. Mai mult, 88% ar vrea să fie recompensați pentru plata datoriilor la timp.
Aproape o treime din cei cu credite depășesc scadența de 30 de zile, iar pentru 16% dintre românii cu credite plata acestora nu este prioritară.
Mai grav, 3% dintre români mai cred că nu li se poate întâmpla nimic dacă nu-și achită datoriile la timp.
Gradul de îndatorare a crescut anul acesta cu peste 4%, atât în ce privește persoanele fizice (172 miliarde lei față de primul trimestru al anului trecut), cât și cele juridice (220 miliarde lei).
Potrivit Ministerului Finanțelor, până la sfârșitul lunii septembrie a anului 2020, soldul total al creditelor pentru care au fost aprobate solicitări de amânare s-a ridicat la 42,9 miliarde lei.
Cuantumul acestor credite, contractate de aproximativ 558.000 debitori, reprezintă 14,7% din totalul celor acordate de întregul sector bancar local.