Aproape jumătate dintre angajați lucrează exclusiv de la birou

În acest moment, 46,1% dintre angajați lucrează exclusiv de la sediul companiei, 18,4% mai lucrează integral de acasă, iar restul își împart programul între casă și birou, arată un sondaj eJobs.

Dintre aceștia, 18,8% au un program hibrid pe o structură decisă de companie, iar 13,7% trebuie să vină și la birou, dar au libertatea de a decide singuri câte zile lucrează de acasă și câte de la sediu.

Mai mult, 57,1% dintre participanții la sondaj spun că lucrează cel puțin cinci zile pe lună de la birou. 14,3% vin la sediu doar o dată pe lună, 9% de două ori, 7,1% de trei ori, iar 12,4% lucrează de la birou patru zile pe lună.

Angajații ar vrea să decidă siguri câte zile să lucreze de la birou sau să lucreze numai de acasă

Întrebați ce schimbări ar vrea să facă anul acesta legat de modul în care lucrează, cei mai mulți (respectiv 28,3%) au răspuns că vor să lucreze hibrid, dar ei să fie cei care decid câte zile vor veni la birou.

23,6% vor să lucreze exclusiv de acasă, în timp ce 20,1% și-ar dori să crească numărul zilelor în care muncesc remote.

Pe de altă parte, 1,5% se află la celălalt pol și intenționează să lucreze mai mult de la birou, iar 22,6% au decis ca în 2023 să lucreze doar de la sediul companiei.

În cazul ultimelor două categorii, 40,4% spun că decizia de a reveni 100% sau de a munci mai multe zile de la birou aparține angajatorilor și că a fost stabilită la nivelul întregii organizații.

CITEȘTE ȘI: Jumătate dintre angajații din București continuă să lucreze în principal de acasă

- Publicitate -

Brandul românesc 5 to go urcă pe locul 7 în topul european al cafenelelor

Brandul românesc 5 to go, care a depășit recent borna de 600 de locații deschise, urcă pe locul 7...

Mai bine de jumătate din angajații la stat au vârsta cuprinsă între 45 și 65 ani

În sectorul public, majoritatea persoanelor sunt de vârstă mai înaintată, 54% dintre persoanele din categoria de vârstă 46-55 ani...