Aproape 8 angajați din 10 ar vrea să lucreze doar 4 zile pe săptămână

Principalul lucru pe care respondenții l-ar face în ziua liberă ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activități în familie

78% dintre angajați sunt deschiși să lucreze doar 4 zile pe săptămână și cred că acesta este un moment foarte bun pentru adoptarea săptămânii mai scurte de lucru, arată BestJobs.

Deși părerile privind efectele acestei inițiative sunt împărțite, 55% dintre angajați se tem de mărirea zilei de lucru de la 8 la 10 ore, impusă în acest scenariu.

Pe de altă parte, aproape 71% dintre angajați consideră că săptămâna de lucru de 4 zile s-ar potrivi locului de muncă pe care îl au în prezent și activității lor.

Cu toate acestea, 41% consideră că principalul dezavantaj constă în volumul mai mare de muncă din cele 4 zile, ca urmare a extinderii orelor de program.

Alți 45% simt că, în eventualitatea în care va fi adoptat un astfel de mod de lucru în compania pentru care lucrează, va exista o presiune mai mare asupra lor de a termina totul mai repede. 

Chiar dacă 3 din 4 angajați înclină să creadă că angajatorul lor nu ar permite un astfel de program, ei văd și multe avantaje pentru starea lor de bine.

Ce ar face angajații cu o zi liberă în plus?

Potrivit sondajului, principalul lucru pe care respondenții l-ar face în ziua liberă, dacă s-ar adopta săptămâna de lucru de 4 zile ar fi petrecerea timpului cu cei dragi, făcând activități în familie (58%).

Odihna ocupă de asemenea un loc important pentru 42% dintre respondenți, iar topul activităților pe care  angajații le-ar face în ziua liberă este completat de activitățile recreative.

Alți 47% spun că în ziua liberă ar rezolva sarcini administrative de care nu se pot ocupa în timpul zilelor de lucru.

Cu privire la efectele asupra angajaților, 1 din 4 angajatori consideră că aceștia ar fi mai fericiți datorită zilei libere în plus, dar 12% se tem că acest program ar putea conduce rapid la extenuare.

CITEȘTE ȘI: Creștere spectaculoasă a numărului de joburi remote în ciuda ridicării restricțiilor

- Publicitate -

Ultimele

Apartamentele cu două camere au fost cele mai căutate în acest an în București

În București, cele mai căutate apartamente pentru închiriere și vânzare, în perioada ianuarie-octombrie 2023, au fost apartamentele cu două...