Aproape 700 de localități au program restricționat la alimentarea cu apă

La nivel național, sunt 668 de localități care au program restricționat la alimentarea cu apă, conform datelor publicate de Administrația Națională „Apele Române”.

Dintre acestea, 252 de localități din Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Hunedoara, Mehedinți, Bihor, Teleorman, Brașov, Ilfov, Argeș, Giurgiu, Dâmbovița, Buzău, Ialomița, Dolj, Gorj și Bihor dispun de sisteme de alimentare cu apă.

Alte 416 localități din Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Neamț, Bacău, Suceava, Vrancea, Olt, Gorj, Dolj, Hunedoara nu dispun de sisteme de alimentare cu apă.

Mai mult, un procent de 20-30% din numărul total al fântânilor de la nivel național sunt la această oră (parțial) secate.

La această oră, în principalele 40 de lacuri de acumulare administrate de „Apele Române”, respectiv Hidroelectrica, este disponibil un volum de 3,03 miliarde metri cubi de apă.

Totuși, chiar dacă rezerva de apă este în scădere, aceasta este suficientă  pentru localitățile mari, care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafață.

Coeficientul de umplere este de 70,04%, fiind în scădere față de începutul lunii iulie, când se situa în jurul valorii de 80%.

În plus, din cele 120 de secțiuni de monitorizare ale secetei hidrologice, în 24 dintre acestea s-au inregistrat debite sub cel minim necesar pentru satisfacerea cerințelor de apă.

În prezent, se aplică restricții pentru folosințe piscicole și irigații, în special pe sectoarele Dunării aferente bazinelor hidrografice Buzău-Ialomița și Dobrogea-Litoral.

Pentru râurile interioare, se aplică restricții în special pentru folosințele piscicole din bazinul hidrografic Prut-Bârlad.

- Publicitate -

Apartament dintr-o clădire construită de familia Davila în Cotroceni, restaurat și scos la vânzare

Un mic apartament cu o poveste mare – așa poate fi descris imobilul scos la vânzare pe Strada Dr. Carol...

Shaorma de pui, cel mai comandat produs de către români în 2024 prin Bolt Food

Conform datelor Bolt Rewind 2024, cel mai popular fel de mâncare comandat de români prin platforma Bolt Food a...