Aproape 300.000 mp de birouri închiriați anul trecut în România

Piața de birouri din România a avut anul trecut o scădere de 36% de la nivelul record de 470.000 metri pătrați înregistrat în 2019 la 300.000 metri pătrați.

Suprafețele includ tranzacțiile realizate prin intermediul agenților și cele încheiate direct între proprietar și chiriași.

Chiar dacă numărul și volumul tranzacționat în 2020 s-au diminuat semnificativ față de 2019, valoarea medie a unei tranzacții este mai mare față de anul trecut, respectiv 1.652 mp vs 1.560 mp.

Cererea netă a totalizat aproape 120.000 mp, respectiv 40% din totalul suprafeței închiriate în 2020. Restul tranzacțiilor a fost reprezentat de reînnoiri, renegocieri și relocari în stocul competitiv.

Spre comparație, în 2019, cererea netă a reprezentat aproape 60% din volumul total al tranzacțiilor de închiriere.

JLL a avut anul trecut o cotă de aproape 34% pe piața închirierilor de spații de birouri, mai mult decât dublu față de ocupantul locului doi, CBRE.

Din totalul tranzacțiilor cu spații de birouri realizate prin intermediul agenților în 2020 la nivel național, de circa 225.000 metri pătrați, JLL a fost implicată în închirierea a 76.000 metri pătrați.

- Publicitate -

TBI Bank își schimbă proprietarul. Va fi achiziționată de o companie americană

4finance Holding S.A. a semnat un acord definitiv pentru vânzarea TBI Bank EAD către Advent International, unul dintre cei...

Domeniile Ostrov, creștere puternică a vânzărilor online pentru gama de vinuri Naiada

În perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, Domeniile Ostrov au înregistrat o creștere de peste 130% a vânzărilor...