Apartamentele cu 2 camere au fost cele mai căutate locuințe în 2021

Dacă înainte de 2020 garsonierele erau o investiție tot mai populară, în ultimul an specialiștii au remarcat că apartamentele cu 2 sau cu 3 camere au fost cele mai căutate opțiuni.

Astfel, 52% dintre respondeții unui sondaj RE/MAX au declarat că cele mai multe tranzacții pe segmentul vânzare-cumpărare au fost pentru apartamente cu 2 camere.

Alți 39% au vândut majoritar apartamente cu 3 camere, 21% case în oraș, 16% garsoniere, 15% case în mediul rural, iar 12% terenuri intravilane.

Cei mai mulți clienți au achiziționat un imobil prin venituri proprii în 2021, spun 61% dintre respondenții la studiu.

49% dintre specialiști spun că principala sursă de finanțare a majorității clienților lor au fost creditele ipotecare/ imobiliare.

Alți 13% au menționat creditul ipotecar, cu un avans mai mare de 15% și doar 4% credit co-garantat (de tipul prima casă).

Totuși, față de anul precedent se remarcă o scădere în zona ratelor la dezvoltator, de la 9%, la 3%.  

Prețurile imobiliarelor vor crește în acest an

Potrivit specialiștilor în imobiliare care au participat la studiul RE/MAX, apartamentele cu două sau trei camere vor rămâne în topul preferințelor românilor și anul acesta.

Astfel, 68% dintre respondenți văd creșteri de până la 10% a prețurilor pe acest segment, 15% consideră că evoluția prețurilor va depăși 10%, iar 10% spun că prețurile vor stagna.

Casele se mențin în continuare pe poziția a treia în topul locuințelor alese de români.

În contextul unui interes crescut pe acest segment, specialiștii se așteaptă la creșteri și în materie de teren intravilan, 48% estimând o evoluție de până în 10% a prețurilor.

CITEȘTE ȘI: 2021, cele mai multe tranzacții pe piața terenurilor din ultimii 15 ani

- Publicitate -

România, la mijlocul clasamentului în ceea ce privește reglementările privind stilul de viață

România rămâne la mijlocul clasamentului în ceea ce privește reglementările privind stilul de viață, conform Nanny State Index 2025....

Paralela45 fuzionează cu Rainbow Tours, una dintre cele mai mari agenții de turism din Polonia

Paralela45 anunță fuziunea cu Rainbow Tours, una dintre cele mai mari agenții de turism din Polonia. Acordul preliminar privind...