Apa Calipso afaceri în creștere cu peste 10%

Producătorul apei de izvor naturale Calipso a înregistrat, în primele 9 luni ale anului, o creștere a cifrei de afaceri cu peste 10 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Creșterea din aceste luni vine pe fondul investițiilor de peste10 milioane de euro din ultimii doi ani, în echipamente, tehnologii și sisteme certificate internațional. Am urmărit atât modernizarea capacității de producție, cât și extinderea rețelei de distribuție a apei noastre de izvor. Anul acesta, ne-am extins portofoliul de produse, lansând pe piață produsele la 0,5 litri, distribuite în magazinele tradiționale și preponderent în magazinele din comerțul modern. Am pus accent și pe reducerea amprentei de carbon și aminvestit în tehnologii noi de ambalare care reduc consumul de plastic cu 60 detone anual”, declară Daciana Siderache.

Compania Apa Calipso a fost înființată în anul 1991, având acum peste 190 de angajați, și a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de aproximativ 65 de milioane de lei. Proiectul de extindere a capacității de îmbuteliere finalizat anul acesta ridică valoarea totală a investițiilor în producție ale companiei la peste 14 milioane de euro.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Auchan aduce conceptul de magazin ATAC Hiper Discount și în București

Rețeaua ATAC Hiper Discount a Auchan va ajunge și în București prin inaugurarea unui magazin pe Șoseaua Chitilei, în...

Cum să alegi conectorii potriviți pentru doze electrice în funcție de proiectul tău

Alegerea conectorilor potriviți pentru dozele electrice este un pas esențial în orice proiect de instalație electrică, fie că este...