ANPC a constantat mai multe nereguli la Cora Lujerului

In data de 13 ianuarie 2016, ca urmare a unei  petitii, ANPC a derulat o actiune de verificare la hipermarketul Cora Lujerului, unde, in urma verificarilor, la data si ora controlului, s-au constatat o serie de abateri, dintre care mentionam:

–  Comercializarea de sarmale, produse din carne mucegaite cu mucegai verde;
–  Existenta la comercializare de fructe  ( pere, mere, mandarine, etc) cu semne vizibile de alterare, mucegăite, amestecate cu fructe apte consumului;
–  Decongelarea pestelui in conditii improprii, respectiv intr-o chiuveta pe care era asezat un burete pentru igienizare;
–  Dispozitive utilizate la prelucrarea carnii  murdare, ruginite;
–  Produse din carne afumate în unitatea proprie cu semne evidente de alterare, prezenta de colonii de mucegai, suprafata lipicioasa, culoare modificata, miros de alterat;
–  Biscuiti ambalati in incinta proprie fără niciun element de identificare;
–  Condimente depozitate in recipiente din material plastic marcate cu etichete cu data durabilitatii  minimale  31.11.2015;
–  Afisarea de preturi diferite la acelasi produs , aceeasi origine, aceeasi calitate, aceeasi tasta 36 pentru emiterea bonului ( portocale);
–  Expunerea amestecata de produse preambalate, cantitati diferite in acelasi spatiu ( portocale ambalate la plasa de 1 kg, respectiv la plasa de 2 kg) cu dezinformarea vadita a consumatorilor asupra pretului si a cantitatii;
–   Produse de patiserie, comercializate in vrac, fara afisarea denumirii, a pretului pe unitatea de masura  si a alergenilor.

Pentru abaterile constatate, s-au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 20000 lei si au dispus oprirea definitiva si retragerea din circuitul consumului uman  a unei cantitati de 820 kg legume si fructe in valoare de 15030 lei, 17 kg produse din carne si culinare in valoare de 480 lei, 6 kg condimente in valoare de 120 lei  si oprirea temporara de la comercializare a unei cantitati de circa 18 kg  produse in valoare de 270 de lei, pana la intrarea in legalitate.

De asemenea a fost dispusa oprirea temporara a prestarii serviciilor pana la remedierea deficientelor constatate.

- publicitate -

articole noi