ANG Luxury Properties a avut o cifră de afaceri de peste 2 milioane euro, dublă față de 2020, pe fondul creșterii interesului românilor pentru locuințe premium.
Numărul consultanților a crescut proporțional cu business-ul, iar acum compania numără 40 de consultanți pe zona de luxury, de la 10 la început de 2021.
Totodată, ANG Luxury Properties a avut peste 400 de ședințe de consultanță în cadrul biroului, care au generat tranzacții de peste 88 milioane euro.
În topul cerințelor clienților predomină poziționarea, suprafața (peste 200 metri utili), finisajele de calitate, vederea amplă, intimitate, dar și finisajele de lux.
Pentru 2022, planurile companiei includ deschiderea a trei sedii ale ANG Luxury Properties, alături de trei parteneri.
Fondatoarea agenției, Nicoleta Manea, a mai deschis o afacere complementară ANG Luxury Properties, NOAM, un showroom de mobilă de 400 mp în zona Barbu Văcărescu.
Showroom-ul importă mobilă, finisaje și decorațiuni din Italia, de la fabrici și branduri de prestigiu, cu o lungă istorie în produse premium și de lux.
Monarc, primul proiect imobiliar propriu
De asemenea, ANG Luxury Properties va demara în 2022 și primul proiect imobiliar în calitate de dezvoltatori sub brandul Monarc.
Acesta va cuprinde 10 case individuale cu piscină, cu suprafețe între 200-250 mp și curte de 250-500 mp, care se vor vinde complet mobilate și utilate.
Casele vor avea un concept diferit în ceea ce privește mobilarea, iar fiecare casă va fi personalizată astfel încât un client să simtă că achiziționează o întreagă experiență.
Construcția propriu-zisă va începe în luna martie, iar într-un an va fi finalizat întreg proiectul.