Alusystem va realiza proiectele de fațade pentru One Modrogan și One Peninsula

Alusystem va realiza proiectele de fațade ale ansamblurilor One Modrogan și One Peninsula, care se ridică la o valoare de peste 12 milioane euro.

Pentru realizarea faţadelor, Alusystem utilizează soluţii premium de tâmplărie din aluminiu, care se integrează în conceptul arhitectural.

Acestea au sistem de glisare hi-finity, care îmbină designul minimalist cu performanţele energetice, asigurând un grad ridicat de transparenţă.

One Modrogan este un complex de tip boutique, alcătuit din 3 blocuri cu regim redus de înălțime pe Aleea Modrogan, lângă Parcul Kiseleff și Bulevardul Aviatorilor.

Situat pe malul lacului Floreasca din Capitală, One Peninsula este un club rezidențial exclusivist, dotat cu sistem de pompe de căldură geotermală, o premieră pe piața rezidențială.

Alusystem, parte a grupului Bog’Art, este liderul pieţei în proiectarea și execuția fațadelor și pereților cortină, cu afaceri în valoare de 21 milioane euro estimate pentru 2021.

- Publicitate -

Paralela45 fuzionează cu Rainbow Tours, una dintre cele mai mari agenții de turism din Polonia

Paralela45 anunță fuziunea cu Rainbow Tours, una dintre cele mai mari agenții de turism din Polonia. Acordul preliminar privind...

Bucureștiul devine un punct de atracție pentru comunitatea internațională de yoga

Capitala României va găzdui, în această toamnă, un eveniment de referință în peisajul wellness al Europei de Est. Bianca...